Breaking News

Ponta: Legenda „Meșterul Manole” se aplică iar; Euro, cel mai mare nivel în ultimii 5 ani

Fostul premier Victor Ponta susține că moneda euro este la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani și că, din acest punct de vedere, România s-a întors înapoi la începutul lui 2012, făcând în acest context o comparație cu legenda „Meșterul Manole”.

„Mă doare sufletul să văd că legenda ‘Meșterului Manole’ se aplică iar și iar în biata noastră țară! Am muncit 5 ani ca să ajungem în câteva luni de unde am plecat. Ne-am întors la începutul lui 2012! Acum euro este la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani — pentru că după 2012 am avut o politică fiscal-bugetară inteligentă și eficientă, stimulând partea economică și aplicând măsuri sociale echilibrate și sustenabile”, a scris Ponta, marți, pe Facebook.

Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, până la un curs de 4,5990 lei, mai mult cu 0,08 bani (+0,02%) față de anunțul anterior, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).