Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului, Societatea Română de Fizică Medicală, Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi organizează în perioada 22 – 23 septembrie prima Conferinţă a Societăţii Române de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului „Tehnici Moderne de Radioterapie – Tumorile Capului şi Gâtului – o provocare continuă”. Evenimentul, care va avea loc la sediul Institutului Regional de Oncologie, reprezintă continuarea și evoluția într-o nouă formă de organizare, mai complexă și de o mai mare anvergură, a simpozionului cu același nume, un eveniment de tradiţie a Societăţii Române de Fizică Medicală. La conferinţă sunt aşteptaţi peste 150 de medici radioterapeuţi, fizicieni medicali, tehnicieni în radioterapie şi studenţi la facultatea de fizică. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri, 22 septembrie, la ora 12.00, în Amfiteatrul Mare a Institutului Regional de Oncologie. Potrivit organizatorilor, programul ştiinţific al conferinţei include sesiuni ştiinţifice de interes major în radioterapie, printre care şi o serie de prezentări susţinute de experţi din străinătate: Görkem Güngör, expert în Fizică Medicală, Universitatea Acibadem (Turcia), Jesco Schmitz, Spitalul Universitar din Hamburg (Germania), Bulent Yapici, expert în Fizică Medicală, Director al Departamentului de Fizică Medicală, Universitatea Acibadem (Turcia), Pawel Hadala, Manager de vânzări la Brainlab AG, Europa de Est şi Atilla Düzel, Business Development Manager Varinak (Turcia). (E.M.)