Deputatul liberal, Iurie Dîrda, a anunțat astăzi în ședința Parlamentului că părăsește atât fracțiunea, cât și Partidul Liberal, comunică MOLDPRES.
Deputatul a specificat că va activa în Legislativ în calitate de neafiliat. Într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, deputatul a menţionat că ”Problema partidului este criza de idei și acțiuni politice în care se află. Iar paradoxul este că PL a ajuns în situația în care este atacat de partidele de la guvernare și neacceptat de partidele de opoziție în tabăra lor. Din păcate, PL se pare că este deja la final de drum, nu cred că vor reuși să se apropie de pragul de trecere în Parlament la viitoarele alegeri”.
Anterior, din fracţiunea PL au mai plecat deputaţii Artur Gutium şi Vladimir Cernat.