OBIECTE CU PATINA TIMPULUI, LA TÂRGUL DE ANTICHITĂȚI DIN WEEK-END, DE LA PALAS

Vrei un cadou unic pentru cei dragi sau o mărturie a trecutului care să aducă un plus de personalitate garderobei sau locuinței tale? Sau poate vrei să descoperi obiecte peste care timpul și-a lăsat o amprentă frumoasă?  În acest week-end, la Palas se desfășoară Târgul de Artă și Antichități. 

 

Pasionați de antichități? În acest sfârșit de săptămână sunteţi aşteptaţi în ansamblul multifuncțional din inima Iașului, acolo unde zeci de cunoscători în domeniu îşi vor etala preţioasele colecţii. Târgul de Artă și Antichităţi va avea loc la parterul Atriumului Palas Mallde vineri până duminică inclusiv, în perioada 22 – 24 septembrie 2017, şi va fi locul ideal de unde cei interesaţi vor putea achiziţiona piese unicat sau rare, dar şi numeroase obiecte a căror frumuseţe a sporit odată cu trecerea timpului.

Evenimentul reunește numeroși expozanți din toate colțurile țării, dornici să prezinte obiectele cu dichis și să împărtășească clienților istoria lor. Piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie (de masă, de şemineu, de buzunar, de mână), viniluri, numismatică, filatelie, porţelanuri, obiecte vintage şi alte articole ornamentale învăluite în mister sunt propunerile Târgului de Artă și Antichități din Palas Mall.

Timp de trei zileîn intervalul orar 10.00 – 22.00, toți iubitorii de frumos vor descoperi exponate aparte, care să le îmbogățească colecțiile sau să ofere un aer nostalgic garderobei sau locuinței lor.