Alegeri în Germania: Rezultate definitive, victorie netă a conservatorilor Angelei Merkel

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel – Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și ramura sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU) – au obținut o victorie netă, mult mai largă decât se aștepta, la alegerile parlamentare federale de duminică, în timp ce dreapta naționalistă, Alternativa pentru Germania (AfD), a înregistrat un scor ce-i permite intrarea în parlament, relatează AFP.

Angela Merkel va fi reconfirmată în funcția de cancelar printr-un vot în Bundestag (camera interioară a parlamentului federal) după constituirea unei coaliții majoritare în parlament. Negocierile dificile în acest sens, care se conturează între CDU/CSU, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) și Verzi (ecologiștii), ar putea dura până în decembrie.

Potrivit rezultatelor definitive, conservatorii au obținut 33% din sufragii, cu 8,5% mai puțin decât la scrutinul din 2013, iar social-democrații — 20,5%, cu 5,2% mai puțin.

Pe locul al treilea se află AfD, cu 12,6%, înregistrând un scor cu 7,9 puncte procentuale mai mare decât în 2013, ceea ce îi permite intrarea în Bundestag.

Pe locurile următoare se situează liberalii, cu 10,7%, mai mult cu 5,9% față de scrutinul anterior, când FDP nu a mai reușit să intre în parlament. Stânga radicală Die Linke a obținut 9,2% (plus 0,6%), iar ecologiștii — 8,9% (plus 0,5%).

Viitoarea cameră inferioară a parlamentului german va avea un număr record de deputați: 709, față de 630 în actuala adunare. Această creștere a numărului de deputați se explică prin sistemul proporțional complex din Germania, care ajunge periodic să redistribuie, la finalul numărării, mandate suplimentare tuturor mișcărilor reprezentate.