Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cipru, Ioannis Kasoulides, aflat în vizită de lucru în ţara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Premierul a salutat prezenţa diplomatului la Chişinău, menţionând că această vizită este importantă pentru consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în contextul aniversării a 25-a a stabilirii relaţiilor diplomatice. În context, Pavel Filip a remarcat că Republica Cipru a fost printre primele ţări care au recunoscut independenţa Republicii Moldova şi pe parcursul anilor a susţinut suveranitatea şi integritatea ei teritorială.
Totodată, șeful Executivului a spus că ţara noastră sprijină plenar poziţia autorităţilor Republicii Cipru în problema teritoriului secesionist din nordul ţării şi şi-a exprimat convingerea că această problemă va fi reglementată pe calea negocierilor, respectând integritatea teritorială a ţării. „Republica Cipru este pentru noi un exemplu de integrare europeană şi de soluţionare a unui conflict secesionist”, a menţionat Pavel Filip.
În această ordine de idei, Premierul s-a referit la formatul de negocieri 5+2 în soluţionarea conflictului transnistrean, specificând că nu este simplu de avansat în negocieri atunci când pe teritoriul ţării există trupe armate şi muniţii străine. Pavel Filip a specificat că în cadrul Adunării Generale ONU a solicitat includerea pe agenda sesiunii actuale a unui punct special privind retragerea forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.
În alt context, şeful Guvernului s-a referit la pregătirile pentru Summit-ul Parteneriatului Estic din noiembrie curent, accentuând importanţa acestei reuniuni pentru ţara noastră. Pavel Filip a specificat că îşi doreşte ca Guvernul să fie apreciat după fapte: „În cadrul întrevederilor cu oficiali ai Departamentului de Stat al SUA şi ai UE am solicitat deschidere, comunicare permanentă şi o apreciere obiectivă”.
La rândul său, ministrul de Externe al Republicii Cipru a declarat că între statele noastre sunt similitudini: existenţa unor conflicte secesioniste şi dorinţa de integrare europeană. Şeful diplomaţiei cipriote a accentuat că ţara sa susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi eforturile ei de integrare europeană.
La finalul întrevederii, oficialii şi-au exprimat disponibilitatea pentru consolidarea în continuare a dialogului bilateral în plan politic, economic şi umanitar, iar Premierul Pavel Filip l-a invitat pe omologul său cipriot să viziteze ţara noastră.