Simpozionul internaţional „Monumentul – tradiţie şi viitor”, la cea de-a XIX ediţie

În perioada 28 septembrie – 1 octombrie, la Iaşi va avea loc la Iași Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”, manifestare ajunsă anul acesta la cea de-a XIX-a ediție. Manifestarea, găzduită de Muzeul Unirii, reuneşte specialişti de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități din țară și străinătate cu preocupări în domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice. Pe lângă experții din țară vor fi prezenți specialiști din Franța, Italia, Ucraina și Republica Moldova. De asemenea, vor fi prezenți directori ai direcțiilor de cultură din 14 județe ale țării. Simpozionul s-a impus ca una dintre manifestările cu un deosebit impact asupra mediului academic, antreprenorial și societăţii civile. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc joi, 28 septembrie, în Sala Mare a Teatrului Național, începând cu ora 9.00. Aceasta este sala în care, în urmă cu 100 de ani, s-a întrunit Parlamentul României, în anii Primului Război Mondial, și a decis rezistența până la capăt, în speranța realizării României întregite. Comunicările din acest an vor fi prezentate în zilele de 28 și 29 septembrie și vor fi structurate pe trei domenii: Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări), Primul Război Mondial – Memoria Monumentelor, respectiv Tehnici şi tehnologii de restaurare. Dincolo de interesul științific, manifestarea reprezintă un bun prilej pentru a atrage atenția asupra situației dificile în care se află o mare parte dintre monumentele istorice și de a sublinia însemnătatea patrimoniului zidit pentru identitatea națională. (E.M.)