Principalul punct de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 26 septembrie, a Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, desfăşurată la Paşcani, l-a reprezentat aprobarea componenţei noului Consiliu de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi, rezultat în urma concursului organizat la începutul acestei luni de conducerea administraţiei judeţene. După aproape o oră şi jumătate de discuţii, plenul Consiliului Judeţean a votat favorabil noul CA de la Aeroport, după cum urmează: Mitică Rebegea, fost director al aerogării şi membru al fostului CA, ca reprezentant al autorităţii tutelare, respectiv al CJ Iaşi, Sorin Eugen Zaharia, profesor în cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială Bucureşti, Mihai Iordache, Gheorghe Carp, fost membru al vechiului CA al Aeroportului, Alexandru Anghel, de asemenea membru al vechiului CA şi preşedintele interimar al acestuia, şi Cătălin Bulgariu, fost consilier local PSD. Un alt punct important d epe ordinea de zi a şedinţei a fost cel referitor la alocarea de către CJ Iaşi a sumelor necesare în vederea cofinanţării proiectului „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire în vederea realizării proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Iaşi în perioada 2014-2020”. Proiectul prevede, printre altele, execuţia de lucrări de captare a apei potabile, construcţia de noi staţii de tratare a apei şi de reabilitare a reţelelor de distribuţie (staţii de pompare, rezervoare, reţele de distribuţie), precum şi construcţia de noi staţii de epurare a apei în judeţ. Valoarea proiectului se ridică la 200 de milioane de euro, la care se adaugă costurile de investiţie, de circa 175 de milioane de euro. Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate alocarea unei prime tranşe, în valoare de 1% din valoarea totală de 9.254.170 de lei, cât reprezintă pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiei de atribuire. (E.M.)