Breaking News

A fost semnat Acordul privind implementarea proiectului „Consolidarea cadrului instituţional a R. Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării” în faza a II-a

 Secretarul General al Guvernului, Lilia Palii, şi Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Simone Giger, au semnat astăzi Acordul privind implementarea proiectului „Consolidarea cadrului instituţional a Republicii Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării” în faza a II-a, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Proiectul vine să susţină priorităţile Republicii Moldova ce ţin de consolidarea impactului pozitiv al fenomenului migraţiei asupra dezvoltării socio-economice a ţării, prin fortificarea cadrului instituţional naţional şi local, implicarea sectorului privat, precum şi prin sporirea angajamentului din partea diasporei.

Totodată, prin semnarea Acordului va fi asigurată realizarea unor măsuri planificate în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pentru perioada 2016-2018 şi în Programul de dezvoltare strategică a Cancelariei de Stat pentru perioada 2017-2019 prin care autorităţile publice centrale şi locale implementează politici publice adecvate pentru participarea productivă a diasporei la dezvoltarea Republicii Moldova.

Acordul semnat va asigura implementarea prevederilor Memorandumului de înţelegere dintre Cancelaria de Stat a Republicii Moldova şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare cu privire la Programul „Valorificarea potenţialului migraţiei în Republica Moldova”, semnat la Chişinău la 17 mai 2016.

În conformitate cu prevederile Acordului, pentru implementarea proiectului, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare va oferi suport financiar, în tranşe, în sumă maximă de 4.019.295 lei.