Crucea Roșie: Numărul cazurilor de holeră din Yemen ar putea să ajungă la 1 milion până la sfârșitul anului

Situația umanitară din Yemen este „catastrofală”, iar numărul cazurilor de holeră din această țară ar putea să ajungă la 1 milion până la sfârșitul anului, a anunțat vineri Comitetul Internațional al Crucii Roșii, citat de Reuters.

Părțile implicate în conflictul armat din Yemen — inclusiv coaliția condusă de saudiți și sprijinită de Occident — folosesc o forță militară disproporționată, fapt ce conduce la un număr „excesiv” de victime civile, a spus Alexandre Faite, directorul delegației Crucii Roșii din Yemen.

În plus, cazurile suspecte de holeră au depășit pragul de 750.000, iar această boală a făcut deja 2.119 decese, a spus Alexandre Faite. Crucea Roșie se așteaptă la cel puțin 900.000 de cazuri de holeră până la sfârșitul acestui an.

„Situația a evoluat cu adevărat într-un mod foarte dramatic și eu cred că nu este nimic altceva decât o catastrofă”, a spus Alexandre Faite într-o conferință de presă organizată la Geneva.

Războiul civil din Yemen a ucis peste 10.000 de oameni după izbucnirea lui în martie 2015. Controlul asupra țării este împărțit între șiiții houthi, sprijiniți de Iran, care ocupă cea mai mare parte din nordul Yemenului, inclusiv capitala Sanaa, cărora li se opune o coaliție condusă de Arabia Saudită.

După ce portul principal al țării, aflat în Hodeidah, a fost distrus, Crucea Roșie aduce ajutor medical în Yemen, inclusiv insulină, cu ajutorul unor avioane de tip cargo ce aterizează pe câmpiile de lângă Sanaa. Alte bunuri de primă necesitate sunt aduse pe uscat, prin intermediul unor convoaie umanitare din Iordania și Oman, dar și pe mare, cu ajutorul unor nave din Iordania, Oman și Emiratele Arabe Unite.

Un vapor care a plecat din Karachi având la bord 500 de tone de orez este așteptat să ajungă pe 7 octombrie în Hodeidah, acesta fiind primul transport maritim comandat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii în această regiune după luna februarie.

Alexandre Faite a îndemnat toate părțile din conflict să deschidă aeroportul din Sanaa pentru zboruri comerciale care aduc ajutoare de primă necesitate și să permită reprezentanților Crucii Roșii să îi viziteze pe prizonierii de război.

„Nu cred că un acord politic va fi obținut prea curând și sunt foarte îngrijorat că extinderea conflictului va genera și mai multe probleme”, a spus Alexandre Faite.

„De aceea ajutorul umanitar și accesul la bunuri esențiale ar trebui să fie permise acolo”, a adăugat el.

Deși rata deceselor cauzate de holeră a scăzut la mai puțin de 0,3%, Alexandre Faite consideră că „sectorul Sănătății este cu adevărat îngenunchiat în Yemen… personalul medical este în genunchi și din cauza faptului că nu mai sunt plătiți”.

Pentru prima dată, Crucea Roșie asigură de acum și angajați medicali, alături de ajutoarele în hrană și apă.

„În ceea ce privește accesul la apă și electricitate, trebuie să precizez că nu există nicio rețea de energie electrică funcțională în orașele principale din Yemen. Fără Comitetul Internațional al Crucii Roșii și alte organizații care au reparat stațiile de pompare, nu ar mai exista acum niciun litru de apă curentă în Sanaa”, a adăugat același oficial umanitar.