Breaking News

Numeroase premiere la ediţia din acest an a FILIT

În premieră, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri (FILIT) vor fi inaugurate două case dedicate literaturii fantasy („Casa Fantasy”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași) și literaturii pentru copii („Casa Copilăriei”, în parteneriat cu Palatul Copiilor Iași). De asemenea, la Muzeul „Vasile Pogor” va fi organizată o expoziție documentară cu patru secțiuni, reunite în „Muzeul de Istorie a Evreilor din Iași”, expoziție ce va putea fi vizitată începând cu data de 4 octombrie 2017. Anunţul a fost făcut vineri, 29 septembrie, de Lucian Dan Teodorovici, managerul Muzeului Național al Literaturii Române Iași și al FILIT, și Florin Lăzărescu, coordonator programe FILIT. cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la Muzeul „Vasile Pogor”. În cadrul întâlnirii cu ziariştii, organizatorii au ținut să sublinieze că FILIT există, în primul rând, datorită publicului ieșean, aspect remarcat de invitații tuturor edițiilor de până acum. „FILIT există în primul rând datorită ieșenilor. Oricât de bine ar fi organizat, oricât de mulți invitați de marcă am avea, festivalul nu ar putea avea loc dacă nu ar exista în Iași un interes autentic și un public numeros pentru literatură”, a declarat Florin Lăzărescu. „Festivalul este, așa a fost gândit de la bun început, ca un spațiu de întâlnire a publicului, a cititorilor, cu scriitorii, traducătorii și cu alți profesioniști din lumea cărții. Ne bucură întâlnirile așa-zis profesionale, mizăm și pe ele, bineînțeles, dar marea miză e bucuria pe care o au oamenii de a-i cunoaște direct pe cei care creează literatură. E un festival care vizează, înainte de toate, comunitatea”, a afirmat, la rândul său, Lucian Dan Teodorovici. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, care beneficiază şi anul acesta de Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene și spriinul Primăriei Municipiului Iași. Printre invitaţii celei de-a V-a ediţii a manifestării se regăsesc Svetlana Aleksievici şi Gao Xingjian (laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură), Olga Tokarczuk, Mircea Cărtărescu, Jeff Lindsay, Jonathan Coe etc., alături de zeci de scriitori şi poeţi români, precum şi traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa şi manageri culturali, editori, jurnalişti din ţară şi din străinătate. (E.M.)