Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit vineri pe cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită oficială în țara noastră, informează un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis AGERPRES.
La întrevedere a participat și monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România.
În cadrul întâlnirii au fost luate în discuție provocările sociale și pastorale ale fenomenului migrației, secularizarea accelerată și necesitatea reafirmării identității creștine europene, precizează sursa citată.
Cardinalul Leonardo Sandri și-a exprimat bucuria de a-l revedea pe patriarhul Daniel și a transmis salutările din partea Papei Francisc și a cardinalilor adresate Preafericirii Sale.
„Cardinalul Sandri a apreciat lucrarea importantă pastorală și misionară desfășurată în Italia de către Patriarhia Română prin Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. De asemenea, Eminența Sa a adresat aprecierile sale cu privire la proiectul și construcția Catedralei Naționale”, precizează sursa citată.
Părintele Daniel a mulțumit cardinalului Leonardo Sandri pentru bunele relații dintre cele două Biserici materializate prin găzduirea unor comunități ortodoxe românești și acordarea unor burse de studiu pentru tinerii teologi ortodocși.
De asemenea, patriarhul României a apreciat buna colaborare dintre Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și Institutul Pontifical Oriental, privind folosirea bibliotecii acestui institut de către studenții ortodocși români care urmează cursuri de teologie ortodoxă la Roma, se arată în comunicatul Patriarhiei.