VĂ AȘTEPTĂM LA TÂRG

Iașul a mai câștigat un eveniment cultural ce a devenit tradiție, aflându-se deja la a cincea ediție. În prag de toamnă o altfel de zi a recoltei aduce în Parcul Copou o altfel d categorie de  gospodari și gospodine, plecați de acasă nu pentru a cumpăra castraveți, gogoșari, roșii, morcovi, varză, țelină sau alte legume necesare exersării rețetelor de zacuscă, tocană și murături, ci pur și simplu pentru a se delecta cu aparițiile cărților editurilor ieșene, edituri aflate în prag de bilanț. Zilele Recoltei Editoriale (ZRE) – 2017 oferă astfel iubitorilor de carte șansa de a aduce în bibliotecile personale cărți de excepție, atât de necesare întâlnirilor spirituale în care taina lecturii continuă să creeze noi profunzimi.

Proiectul acesta, finanțat de Primăria Municipiului Iași, oferă editorilor un alt tip de atitudine, o mână întinsă nu pentru a continua sugrumarea celor care doresc ”să scoată capul din anonimat”, ci pur și simplu, caz singular în peisajul relației dintre stat și privat, ZRE vin nu numai în întâmpinarea cititorului, ci mai ales se constituie ca un sprijin real dat editurilor pentru a-și promova valorile culturale ale anului 2017, la care sunt adăugate cărțile apărute de la ediția precedentă spre finele anului trecut.

Astfel, fiecare editură participantă (anul acesta și-au manifestat dorința de a expune în corturile din Parcul Copou, 14 edituri ieșene) își premiază singură cartea pe care ea o consideră c fiind cartea anului a editurii, premiu susținut material de organizatorii acestui târg de carte. Aceste cărți participă mai apoi la alegerea Cărții Anului 2017 și a trei cărți ale Zilelor Recoltei Editoriale de către un juriu (anul acesta format din Nichita Danilov – președinte, Marius Chelaru și Emilian Marcu, membri)

De asemenea, ZRE acordă două premii pentru debut, un premiu special pentru continuitate și, nu în ultimul rând oferă un premiu substanțial pentru un proiect editorial de o importanță recunoscută și asumată de votul juriului.

Tot începând cu această ediție, toate editurile care participă la ZRE vor dona cărți, de această dată, pentru Biblioteca Primăriei Ciurea, partenerul nostru constant, cel care ne-a livrat și ne livrează an de an simbolul toamnei din cultura mare, paiele!

Anul acesta cele 14 edituri care onorează acest proiect al promovării cărții sunt: Junimea, Timpul, TipoMoldova, 24:ORE, Alfa, Vasiliana, Princeps Multimedia, Artes, Editura Universității Al. Ioan Cuza, Editura Universității de Medicină Gr.T. Popa, Apollonia, Dana, Demiurg, Zona Publishers.

Putem, de asemenea, să amintim astăzi la deschiderea acestui târg de carte unic în peisajul evenimentelor de acest gen, cărțile anului pe care le-au propus editurile marii competiții, precum și proiectele editoriale.

Astfel, Editura Junimea oferă cititorilor două cărți ale Ioanei Diaconescu,  „O conştiinţă literară. Mihai Ursachi în documentele Securităţii”, „Cezar Ivănescu în documentele Securităţii”. Ambele titluri au apărut în colecţia Memoria clepsidrei.

Editura TIMPUL o propune tot pe Ioana Diaconescu de această dată cu un volum de versuri Ţesuturi, semnalând și debutul lui Ionuț Bogdan Carăușu,  Animetria, dar și cartea de publicistică a lui Petru Frăsilă, Invitație la un ceai.

Editura Alfa se implică și ea în pregătirea aniversării a centenarului Iași-capitală de război cu volumul profesorului univ. dr. Ion Agrigoroaiei „Mărăști, Mărășești, Oituz 100 de ani. Reflecții în presa vremii”

Editura Apollonia a Universității Apollonia din Iași propune cititorilor cartea P.S. Calinic Botoşăneanul, Minunile – Revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură.

Editura Princeps Multimedia n oferă anul acesta romanul Januvia, autor Daniel Corbu.

Editura „Gr. T. Popa” UMF Iasi  ne propune cartea de specialitate ”Manifestări neurologice în bolile cardiovasculare – autori: Cătălina Arsenescu-Georgescu, Grigore Tinică, Doru Baltag, Delia Șalaru

Editura Vasiliana ne oferă spre studiu cartea coordonată de prof. univ. dr. Stela Gotia ”Durerea acută și cronică la copil, dar și din Colecţia Portal de proza poetica – Mici poeme în proză de C. Baudelaire, Scrieri alese de A. Rimbaud si Poeme in proza de O. Wilde.

Editura Demiurg vine cu Johannes KABATEK, Adolfo MURGUIA, „A spune lucrurile aşa cum sunt…”. Conversații cu Eugeniu Coșeriu, dar și cu debutul în traducere al Cristinei Ioniță Adam SMITH, Considerații privind formarea timpurie a limbilor și caracterul specific al limbilor originale și închegate, 110 p., ediție bilingvă, română și engleză.Un proiect editorial semnificativ este adus la ZRE de către editura TipoMoldova: ”Romania Marea Unire 1918-2018 – 100 de ani – 100 de cărţi” – coordonator prof.univ.dr. Ioan Scurtu

Editura 24:ORE publică în 2017 a doua carte a lui Sergiu Brandea, Strâmba, pentru ca la debut editorial să o propună pe Adina Sorohan cu volumul Strigătul umbrelor

Editura Artes ne oferă MaterMateria semnată de Atena Elena Simionescu.

O carte monumentală ne oferă spre lectură Editura UAIC ”Vechiul Testament – Septuaginta.Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu”, coordonatori: Eugen Munteanu, Ana Maria Gînsac,Ana Maria Minuţ,Lucia Gabriela Munteanu, Mădălina Ungureanu. La categoria proiectelor editoriale suntem puși în fața Opere – Alexandru Zub.

Editura Zona Publishers îl propune lecturii pe  Petru Burla cu cu volumul de poezie Cuget, pentru ca, Editura Dana Art să ne bucure cu unul dintre cele mai cuprinzătoare albume de artă:10 ani de artă modernă şi contemporană la Iaşi” – editor Smaranda Bostan.

Vă așteptăm la târg, pentru ca duminică, 1 octombrie 2017, să aveți pentru ce să veniți la premiere.

ADI CRISTI