Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, care este marcată în fiecare an pe data de 29 septembrie, în judeţul Iaşi au avut loc vineri o serie de acţiuni menite să conştientizeze riscul pe care o serie de factori, printre care cel mai important îâl reprezintă alimentaţia nesănătoasă, îl au asupra apariţiei bolilor de inimă. În toată lumea, pe 29 septembrie au loc acțiuni menite să le reamintească oamenilor să meargă la medic preventiv, astfel încât să poată depista problemele din timp, înainte să se agraveze. În România se estimează că există aproximativ un milion de persoane care suferă de insuficiență cardiacă și, în plus, cei mai mulți români nici măcar nu știu că suferă de insuficiență cardiacă. Potrivit specialiştilor, în România, 4,7% din oamenii cu vârsta de peste 35 de ani suferă de insuficiență cardiacă. În fiecare an, aproximativ 25.000 de români sunt diagnosticați cu insuficiență cardiacă și sunt spitalizate din această cauză, iar unul din trei pacienți moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. Specialiștii atrag atenția asupra bolilor cardiovasculare, principala cauză de deces pe plan mondial. Insuficiența cardiacă apare atunci când inima nu mai reușește să pompeze atât sânge cât îi este necesar organismului pentru a funcționa normal. Cu timpul, însă, mușchiul inimii devine din ce în ce mai puțin activ, ceea ce înseamnă că sănătatea organismului devine din ce în ce mai precară. În plus, depistată din timp, insuficiența cardiacă poate fi ținută sub control, iar pacientul poate avea o calitate bună a vieții. De aceea, este esențial ca acesta să poată recunoaște simptomele asociate insuficienței cardiace. Simptomele insuficienței cardiace includ: respirație dificilă, sacadată (pacientul gâfâie, obosește și se oprește după câțiva pași, poate respira greu și când stă pe loc, liniștit), creșterea în greutate (se datorează faptului că organismul reține lichide), umflarea picioarelor, oboseala cronică, asociată de cele mai multe ori cu imposibilitatea de a depune efort. Insuficiența cardiacă este asociată de cele mai multe ori cu alte afecțiuni cardiace. De aceea, cauzele insuficienței cardiace diferă de la caz la caz. Cu toate acestea, există o serie de factori de risc la care pacienții ar trebui să fie atenți, astfel încât să poată depista boala încă din primele etape. Factorii de risc includ: hipertensiunea arterială, diabetul, bolile valvelor inimii, virușii – infecțiile virale pot afecta mușchiul inimii, obezitatea, fumatul. Specialiștii atenționează că insuficiența cardiacă, depistată încă de la primele semne, poate fi ținută sub control astfel încât calitatea vieții pacientului să nu fie afectată. În plus, aceștia recomandă adoptarea unui stil de viață sănătos, incluzând mișcarea în tabieturile zilnice, alimentația sănătoasă și echilibrată, precum și evitarea fumatului. (E.M.)