Observatorul astronomic din Copou va fi redeschis publicului la începutul anului 2019

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iaşi va demara lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a “Observatorului Astronomic”, au anunţat reprezentanţii instituţiei, vineri, 29 septembrie, într-o conferinţă de presă. Pentru reabilitarea acestui obiectiv a fost alocată suma de un milion de euro, fondurile provenind în proporţie de 75% de la Compania Națională de Investiții (CNI) şi 25% din fondurile proprii ale UAIC.  Potrivit reprezentanţilor universităţii, observatorul ar urma să fie deschis publicului la începutul anului 2019, urmând ca ieșenii să aibă posibilitatea, pentru prima dată în istoria recentă a Iașului, să viziteze terasa de studiere a cerului. Aceasta făcea parte din planurile inițiale ale clădirii, realizate în 1913, dar ulterior pe spațiul ei s-a construit “Sala Meridian”. Prin proiectul de reabilitare se urmărește inclusiv restabilirea terasei și accesibilizarea întregii clădiri pentru persoane cu handicap. Investiția mai prevede înlocuirea completă a instalațiilor sanitare, termice, electrice, precum și echipare  cu instalații de protecție antiincendiu și efracție. În prezent, lucrările de intervenții au fost aprobate de CNI, urmând să fie emisă Hotărârea de Guvern și demararea procedurilor de achiziție de către CNI. Valoarea exactă a investiției este de 4.996.676 lei, respectiv 1.093.125 euro. (E.M.)