Aspecte ale parteneriatului dintre Guvernul Republicii Moldova și Banca Mondială şi perspectivele bunei colaborări în continuare dintre cele două structuri au fost discutate la întrevederea de astăzi a Prim-ministrului Pavel Filip cu Directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Satu Kähkönen, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Executivului, în debutul întâlnirii, Premierul Pavel Filip a ţinut să mulțumească Băncii Mondiale pentru eforturile depuse în ultimii ani în vederea implementării agendei de reforme a Guvernului, menţionând că Banca Mondială, alături de Fondul Monetar Internațional și de Comisia Europeană, reprezintă pilonii instituționali principali în implementarea agendei europene a Republicii Moldova.
„Programul nostru de guvernare se bazează pe Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. În acest sens, expertiza dumneavoastră este esențială în îndeplinirea acestuia. Totodată, parteneriatul care există între Republica Moldova și Banca Mondială ne va permite adaptarea programului economic, astfel ca să avem creştere economică şi să asigurăm bunăstarea populaţiei”, a remarcat Pavel Filip.
În context, şeful Guvernului a spus că este încrezut în realizarea cu succes a actualului program de colaborare cu Banca Mondială, accentuând importanţa următoarei Strategii de ţară pentru anii 2018-2021. Acest document strategic se bazează pe trei priorități:
• Guvernanța economică – consolidarea supremației legii și responsabilizarea instituțiilor economice, consolidarea gestiunii activelor în sectorul public și sporirea stabilității sectorului financiar;
• Guvernanța serviciilor – îmbunătățirea serviciilor publice prin sporirea eficienței și calității acestora;
• Dezvoltarea competențelor – sporirea relevanței și a calității învățământului primar și general secundar pentru a permite populației să obțină și să îmbunătățească competențele profesionale.
Prim-ministrul a specificat că cei trei piloni ai Strategiei corelează foarte bine cu viziunile şi reformele prioritare ale Guvernului. Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a subliniat necesitatea utilizării cât mai eficiente a banilor publici şi a asistenţei financiare externe. „Prin realizarea reformei Guvernului ne-am propus să fortificăm instituţiile statului, fapt ce urmează să elimine utilizarea ineficientă a banilor publici”, a menţionat Pavel Filip.
La rândul său, Directorul de ţară al Băncii Mondiale, Satu Kähkönen, a exprimat disponibilitatea instituţiei pe care o reprezintă de a susţine eforturile Guvernului în implementarea agendei de reforme orientate spre asigurarea creşterii economice şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.