Breaking News

Deplasarea cu mijloacele de transport în comun aduce beneficii pentru sănătatea persoanelor vârstnice 

Persoanele vârstnice care optează în mod regulat pentru mijloacele de transport în comun merg pe jos mai repede, fapt ce indică o asociere între acest mod de deplasare și starea de sănătate, se arată într-un nou studiu realizat în Marea Britanie, citat vineri de Xinhua.

Potrivit studiului, realizat de Consiliul pentru Cercetări Medicale (MRC) și Consiliul pentru Cercetări Economice și Sociale (ESRC), două treimi dintre persoanele adulte cu vârste de peste 60 de ani utilizează rar sau deloc mijloacele de transport în comun, chiar și atunci când acest mod de deplasare este gratuit pentru această grupă de populație și prezintă beneficii pentru sănătate.

Oamenii de știință de la Universitatea din Londra (UCL) și de la Universitatea din Manchester au cercetat date provenind de la peste 7.000 de persoane adulte care au luat parte la o analiză realizat la nivel național, Studiul longitudinal englez privind îmbătrânirea.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care nu foloseau frecvent transportul public manifestau un declin mai rapid al vitezei cu care mergeau pe jos în comparație cu indivizii care utilizau frecvent acest mijloc de deplasare în comun.

În cazul indivizilor adulți care nu optau pentru transportul public, majoritatea folosind în schimb mașina, declinul vitezei de deplasare pe jos a fost cel mai accentuat, a relevat studiul.

O treime dintre adulții cu vârste de peste 60 de ani a declarat că nu utilizau mijloacele de transport în comun din cauza lipsei infrastructurii și a calității slabe a serviciilor oferite. O altă treime a susținut că nu avea nevoie să apeleze la transportul public deoarece avea acces la mașină.

”Persoanele care folosesc transportul public în mod frecvent sunt mult mai active din punct de vedere fizic și au mușchi mai puternici la membrele inferioare în comparație cu cele care nu utilizează mijloacele de deplasare în comun. Prin urmare, îmbunătățirea accesibilității la transportul public a persoanelor în vârstă ar putea preveni declinul mobilității funcționale odată cu îmbătrânirea”, a declarat dr. Patrick Rouxel de la UCL, unul dintre autorii studiului.

Profesor Tarani Chandola de la Universitatea din Manchester, co-autor al cercetării, a menționat că ”utilizarea transportului public mai mult de o dată pe săptămână nu este numai (un obicei — n.r.) prietenos cu mediul, ci aduce și numeroase beneficii, precum menținerea sănătății și a activității fizice și reducerea izolării sociale”.

De asemenea, Chandola a ținut să atenționeze că prezența persoanelor vârstnice la volan poate avea efecte adverse, precizează sursa citată.

AGERPRES