Scriitorul Radu Vancu: Nu ajunge doar să scrii articole pe Contributors, trebuie să te duci în piață cu toate riscurile

Trimisul special al AGERPRES la Goteborg, Daniel Popescu, transmite: Poetul și eseistul Radu Vancu afirmă că scriitorul trebuie să se implice în schimbarea societății, acționând nu doar cu uneltele sale, ci și prin asumarea ieșirii în stradă, cu toate riscurile.

„Poți să te implici în două feluri foarte diferite: în primul rând prin scrisul tău, în al doilea rând prin prezența fizică în stradă, în piață, în agora. Eu cred că amândouă sunt foarte importante și cred că dacă ești onest cu tine însuți până la capăt trebuie să le faci pe amândouă. Adică, nu ajunge să scrii articole în presă, pe Contributors, sau unde le mai public, în care să spui cum vezi tu lucrurile și să te situezi de partea bună a istoriei, ci e nevoie să te duc, de asemenea, în piață, cu toate riscurile pentru a încerca să fii parte din modernizarea asta a României care pare a nu se mai încheia niciodată”, a declarat Vancu pentru AGERPRES, la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg.

La ediția 2017 a Bok&Bibliotek de la Goteborg, având ca principală temă educația și formarea constantă, iar ca temă adiacentă libertatea de expresie în contextul politic și social al lumii actuale, Radu Vancu a participat la numeroase manifestări consacrate problematicii amintite. El le-a vorbit suedezilor despre protestele din Piața Victoriei împotriva Ordonanței 13, despre poezia mulțimii de participanți la mitinguri și proza guvernanților.

„Sursa de plecare a acestei imagini este un pasaj din Walt Whitman în care el vorbește de America și spune că popoarele pot fi un întreg poem. Și mi-am adus aminte de pasajul acest din Whitman când eram în Piața Victoriei din București și am simțit că cele 300.000 de oameni de acolo chiar sunt un poem uriaș, fiecare dintre noi era un versuleț în acel poem și că împreună eram un fel de Iliadă sau de Odisee pusă împotriva prozei mizerabile a politicienilor care n-avea nici o șansă în fața noastră și s-a văzut că a dat înapoi”, a explicat Vancu.

El și-a exprimat speranța în privința organizării unor noi manifestații împotriva legilor Justiției, dacă acestea „vor fi modificate în rău”.

„Și sper din suflet ca acum, când lucrurile încep din nou să se agite și când gesticulațiile recente ale Guvernului arată că n-au renunțat la aceste proiecte de modificare a legilor Justiției în rău, să regăsim forța de a fi același poem și de a pune din nou presiune pe proza lor până când ea se retrage”, a spus scriitorul.

Vancu s-a declarat optimist în privința viitorului pro-european al României, date fiind evoluțiile pe scena internațională din acest an.

„Sunt optimist pentru că pe plan mondial lucrurile par a se schimba, totuși, într-un fel bun. La sfârșitul lui 2016 eram foarte deprimat, după alegerea lui Trump în SUA și în Republica Moldova a acestui om pe care nu vreau să-l califica acum. Ca și după alegerile noastre din decembrie 2016, an care părea noul 1933 de fapt. Asta era senzația. Și iată că astăzi, la un an distanță, vedem că lucrurile s-au schimbat. Alegerile din Austria, din Franța, din Germania au adus un vânt pro-european, naționalismul are un recul și sunt convins că și încercarea disperată din România de a opri modernizarea țării — pentru că despre asta este războiul acesta în fond — va eșua, dar cu condiția ca noi să fim la fel de reactivi și de implicați cum am fost în primăvară”, a încheiat scriitorul.

Radu Vancu (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Este conferențiar la aceeași facultate și redactor la revistele Transilvania și Poesis internațional, coordonând secțiunea literară a revistei Timpul.

Este autorul mai multor volume de poezie și eseuri publicate din 2002 și până în prezent la editurile Imago, Vinea, Cartier, Tracus Arte, la Casa de editură Max Blecher, ART, InfoArt Media-Argonaut, Muzeul Literaturii Române, Adenium.

Dintre cărțile lui, „Frânghia înforită” a fost tradusă în turcă (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayýnlarý, Istanbul, 2015), iar „4 A.M. Cantosuri domestice” în maghiară (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016).

Selecții din poemele lui Radu Vancu au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.

A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) și John Berryman (Casa de editură Max Blecher).

A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediții din poezia lui Alexandru Macedonski și Alexandru Mușina.

AGERPRES