Programul de cooperare româno-turkmen în domeniul educației pentru perioada 2017-2022 va prevede acordarea de 30 de burse în reciprocitate, promovarea cooperării în domeniul învățământului superior și al învățământului profesional și tehnic, precum și posibilitatea deschiderii unor lectorate de limbă și literatură română în Turkmenistan, respectiv limbă turkmenă în România, informează marți un comunicat de presă al MEN.
Ministrul Educației Naționale, Liviu-Marian Pop, s-a întâlnit marți, cu omologul său din Turkmenistan, Purli Agamyradov, în contextul aniversării a 25 de ani de relații bilaterale între România și Turkmenistan.
Cei doi miniștri au subliniat calitatea dialogului bilateral în domeniul educației, exprimându-și speranța că această vizită va contribui la îmbunătățirea cooperării în beneficiul celor două sisteme de învățământ. În cadrul întâlnirii a avut loc și un schimb de informații cu privire la cele mai recente măsuri adoptate în cadrul reformelor din domeniul educației din cele două țări și au fost discutate obiectivele și oportunitățile cooperării în perioada următoare.
„Doresc să vă asigur de întregul nostru sprijin pentru continuarea bunei colaborări, atât prin extinderea proiectelor existente, cât și prin valorificarea unor noi oportunități de cooperare în domeniul educației”, a declarat ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, citat în comunicat.
În vizita întreprinsă în România în intervalul 1-3 octombrie, ministrul turkmen al Educației a fost însoțit de rectorul Universității Internaționale pentru științe Umaniste și Dezvoltare, Esen Aydogdyev, și de rectorul Universității Turkmene de Agricultură ‘S. A. Nyyazov’, Dovletgeldi Myradov. Delegația s-a întâlnit și cu reprezentanții Universității Petrol-Gaze din Ploiești, ai Universității Politehnica din București și ai Universității de științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
AGERPRES