Principesa Stéphanie de Monaco, în vizită oficială în România

Principesa Margareta și principele Radu o vor primi, joi, la ora 10,30, la Palatul Elisabeta, pe Alteța Sa Serenisimă principesa Stéphanie de Monaco, sora Principelui Suveran de Monaco, aflată într-o vizită oficială în țara noastră, informează Biroul de presă al Majestății Sale Regelui Mihai I al României, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Regele Mihai și regina Ana au fost apropiați de principele Rainier al III-lea și de principesa Grace de Monaco, părinții actualului suveran al Principatului Monaco, vizitându-i de foarte multe ori de-a lungul anilor.

„Bucurându-se de prietenia cuplului conducător al Principatului Monaco, regele Mihai și regina Ana au organizat, în anul 1966 (la 18 ani de la ceremonia ortodoxă oficiată la Atena, fără acordul Papei Pius al XII-lea), o ceremonie catolică la Monte Carlo în Biserica St. Charles”, precizează sursa citată.

Principesa Margareta și principele Radu s-au întâlnit cu principele Albert al II-lea de multe ori în ultimii 20 de ani, la ocazii regale sau oficiale, în Europa. În iulie 2011, Altețele Lor Regale au reprezentat Familia Regală a României la nunta principelui Albert al II-lea cu Charlene Wittstock.

AGERPRES