Specialişti din ţară şi de peste hotare discută la Iaşi despre ultimele noutăţi în domeniul pediatriei

Peste 600 de medici pediatri din ţară şi de peste hotare participă în perioada 5-7 octombrie, la Iaşi, la cea de-a XXX-a Conferință Națională Zilele Pediatriei Ieșene “N.N. Trifan. „Este o participare numeroasă, cea mai mare din ultimii ani, având în vedere şi faptul că ediţia din acest an este una jubiliară. În cadrul conferinţei vor fi prezentate lucrări care se încadrează într-o tematică cu o largă adresabilitate, printre care pediatria generală și subspecialitățile pediatrice (alergo-imunologie, diabet, boli de nutriție și metabolism, oncologie, pneumologie, urgente, cardiologie, reumatologie, gastro-enterologie, neurologie), bolile hematologice și renale la copil, specialități în strânsă conexiune cu pediatria (chirurgie pediatrică, boli infecțioase, medicină de familie, neonatologie, dermatologie, radiologie, anatomo-patologie), precum şi rolul asistenților medicali în pediatrie”, a declarat prof. dr. Ingrith Miron, medic primar pediatru la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, organizatorul principal al manifestării. În paralel cu lucrările conferinței, în holul Hotelului „Unirea” este organizată o expoziție medicală, în cadrul căreia firmele din industria farmaceutică și a echipamentelor medicale prezintă ultimele noutăți referitoare la produsele și serviciile medicale disponibile în România și în lume. Cea de-a XXX-a ediţie a Conferinţei Naţionale Zilele Pediatriei Ieşene este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, Asociația A.P.E.C., Societatea Română de Medici şi Naturaliști, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria” Iaşi – Clinica a IV-a, Societatea Română de Nefrologie Pediatrică, Societatea Română de Hematologie şi Oncologie Pediatrică, Societatea Română de Pediatrie, Colegiul Medicilor Iași și Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. (E.M.)