În perioada următoare, Palas le propune clienților săi o agendă bogată de evenimente. Târguri variate, de carte, obiecte de artizanat, handmade și bunătăți tradiționale sunt propunerile pentru vizitatorii ansamblului din inima orașului. În week-end, iubitorii de teatru vor putea fi spectatorii unor producții prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) Iași.
De vineri până duminică, în perioada 6 – 16 octombrie 2017, ansamblul Palas găzduiește două târguri prilejuite de Sărbătorile Iașului. Târgul Meșterilor Populari se desfășoară pe esplanada aferentă intrării principale Palas, dinspre Palatul Culturii, și prezintă obiecte aparte, realizate prin tehnici strămoșești. În prim-plan vor fi obiectele lucrate cu măiestrie de păstrători ai tradițiilor din diferite zone ale țării. Piese de mic mobilier, ii și costume populare, accesorii cu simboluri tradiționale, linguri de lemn sculptate, genți din piele, piese vestimentare, papuci din blană și multe alte articole de inspirație folclorică sunt propunerile celor prezenți la târg.
În aceeași perioadă se desfășoară și Târgul de Zilele Iașului. Pe esplanada Palas și laetajul 1 al Atriumului vor fi prezenți artizani cu spirit artistic și îndemânare. Cei care vizitează târgul pot admira și cumpăra bijuterii, genți din piele, vaze, tablouri, cutii pentru podoabe și alte decorațiuni, pălării, accesorii vestimentare și cosmetice naturale. În plus, clienții se vor bucura de bunătăți tradiționale.
Până duminică, 8 octombrie, parterul Atriumului Palas Mall găzduiește cea de-a treia ediție a Târgului de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”, organizat de Librăriile Sedcom Libris. Peste 80 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova prezintă oferte de carte la prețuri imbatabile, noutăți editoriale, volumele autorilor prezenți la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, lansări de carte și momente artistice.
În această perioadă, în ansamblul Palas vor fi puse în scenă și piese de teatru ale unor artiști internaționali, ca parte a FITPT Iași. Vineri, 6 octombrie, de la ora 18.00, în zona Intersport, publicul este invitat la „Show Rock’N’Roll pe-o roată”, o producțieKiwi Comedy Ltd. din Noua Zeelandă. Sâmbătă, tot de la ora 18.00, în aceeași zonă, spectatorii vor admira actul dramaturgic „Alice pe tărâmul circului”, o propunere a Street Theatre Scene Kalejdoskop Cracovia, Polonia. Duminică, în același interval, Cirque Jeunesse en équilibre Canada prezintă piesa „Sabali!”, iar marți, 10 octombrie, de la ora 18.00, scena din zona Intersport va găzdui producția „Mama și fiul”, Păpușile Vietnameze, Vietnam. Cea de-a X-a ediţie a FITPT, organizat de Teatrul „Luceafărul”, aduce la Iași peste 500 de invitaţi din 29 de ţări, de pe 6 continente.