24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Este timpul să ne bucurăm și noi pentru iminenta intrare în spațiul Schengen. Visul românilor este pe punctul de a se înfăptui acum, când nimeni nu mai credea că și românii sunt cetățeni europeni, așa cum sunt și francezii, nemții, spaniolii, portughezii, grecii chiar dacă noi am fost aici în mijlocul Europei înainte ca aceasta să existe în configurația de azi. Putem spune fără a greși că din începuturile istoriei noi am fost majoritatea spațiului de astăzi, numit european… Această reticență față de un adevăr dat vine să ne amestece părerile într-un cocktail periculos, lovindu-ne unii de alții, cu violența și agresivitatea pe care o suportă cuburile de gheață în amestecul Sex on the Beach, de exemplu. Avem nevoie de cei de lângă noi pentru a ne simți puternici, pentru a avea susținerea necesară conștientizării răspunsului la întrebarea primordială: Cine suntem? Noi suntem ceea ce suntem sau poate mai puțin decât atât, gândindu-ne la pierderile inevitabile înregistrate la startul cursei înspre noi, momente asumate ca fiind pierdute din varii motive. În primul rând, pierdem pe mâna noastră, fie că nu ne cunoaștem suficient de bine, fie că cei care spun că ne ajută, nu fac altceva decât să ne prade cu zâmbetul pe buze, prietenește, astfel încât să fim din ce în ce mai săraci, din ce în ce mai neinteresanți. Avem acest handicap al bunului simț, al credulității, al prieteniei explicată într-un mod natural, firesc, susținut de reversul medaliei, astfel încât suntem conștienți că primim ceea ce dăm, că acel echilibru, între cerere și ofertă, nu există pe fond, ceea ce ne îngenunchează și ne pune pe gânduri. Suntem sau nu suntem pregătiți să pătrundem în spațiul European, fără a mai aștepta voie de la cineva?
Vestea cu ”liber la Schengen” este pusă în ecuația cu pericolul migranților. Creșterea atractivității României pentru a-i tranzita teritoriul spre inima Europei, este pe punctul de a ne da mari bătăi de cap, așa cum au acum grecii, ungurii, italienii, nemții, culoare pe care cei rămași pe drumuri, datorită războaielor din țările arabe ale Orientului Apropiat, caută o grabnică înfiere, dar nu de către statul român, ci mai ales de statul german, de exemplu, cel care le poate acorda o subvenție semnificativă în euro și nicidecum mărunțișul necesar supraviețuirii, în lei. Se pare că, migranții când aud de România fug așa cum țările normale ale lumii fug de pericolul terorismului, identificând spațiul nostru mioritic cu acel teritoriu oferit condamnaților la moarte pentru ultima lor plimbare pe această lume.
Această spaimă a unei invazii pur și simplu nu ne vine bine în aparenta liniște în care ne scăldăm, astfel încât, ne conving analiștii politici, ar trebui să mai punem puțin mai apăsat talpa pe frână, să nu dăm buluc înspre inima Europei, așa cum am fi dorit noi să intrăm în spațiul libertăților totale de mișcare, spațiul în care nu mai avem restricții privind circulația persoanelor, dar și a mărfurilor. Spunem că, fiind în Schengen, vom ajunge mai devreme acasă, mai lejer, mai confortabil, mai neluați în seamă, putând foarte bine să mergem să ne bem cafeaua la Viena, Roma, Veneția, fără ca cineva să aibă ceva împotrivă, fără nici un fel de geamantan sau cu toată mobila noastră din living room, dacă nu putem altfel să ne simțim ca casă oriunde ne-am afla în tentantul și domesticul spațiu, ce astăzi ni se oferă cum mai sunt oferite bomboanele otrăvite, cu zâmbetul pe buze.
Există și un altfel de comentariu care încearcă să ne scoată în cale filosofia lui ”Gică contra”. Acest ”ceva” încearcă să justifice postura României de a prelua șocul invaziei migranților, care ajung să fie considerați un potențial crescut de pericol terorist. Creșterea exponențială a atacurilor teroriste în Germania, Spania, Franța, Anglia, în care au fost depistați și militanți Stat Islamic, strecurați în hainele migranților, transmite un sentiment de teamă, frică, insecuritate, șovăială în a activa în continuare gesturi de umanitate și solidaritate cu cei loviți de soartă. Nu poți să ignori un astfel de pericol real de a-ți aduce în casă călăul sub semnul salvării oropsiților rămași fără casă, fără masă, fără familie, dar cu ura viscerală arătată, paradoxal, față de cei care i-au primit cu brațele deschise, cu compasiune și multă dragoste de semen.
Spațiul Schengen devin astfel un spațiu aflat între mirajul libertății și depozitul de moarte în care tot intră materia primă a atentatelor teroriste. Avem grenada în mână și nu știm cum să o manevrăm pentru a ne salva din inevitabila explozie. Dorim să salvăm Omul din om, cu prețul vieții uitate pe câmpul de luptă, sub formă de floare de mac.
ADI CRISTI
