Jens Stoltenberg a salutat, în sesiunea plenară a AP NATO, contribuția importantă a României la Alianță

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat luni, în sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a NATO, contribuția importantă a României la Alianța Nord-Atlantică, remarcând participarea țării noastre la misiunile din Kosovo și Afganistan și alocarea de către București a 2% din PIB pentru apărare.

În discursul său din plenul AP-NATO, Stoltenberg a punctat, de asemenea, importanța găzduirii de către România a unor componente ale apărării antirachetă.

”Încep prin a mulțumi României pentru găzduirea acestei reuniuni și pentru contribuțiile numeroase și foarte solide la Alianță, la apărarea și siguranța noastră comune. România este importantă în foarte multe privințe — contribuția ei la misiunile din Afganistan și Kosovo, ca gazdă a sistemului nostru de apărare balistică prezent aici și pentru că dorește să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare. Așadar, România dorește să mențină în siguranță cei aproape 1 miliard de cetățeni ai (statelor, n.r.) NATO”, a spus oficialul NATO.

În intervenția sa, Jens Stoltenberg a subliniat importanța alocării de fonduri mai consistente domeniului apărării de către țările membre și în contextul apariției de noi amenințări la adresa securității. Astfel, el a menționat că în 2016 doar cinci țări aliate alocau cel puțin 2% din PIB (obiectiv stabilit la summitul NATO din Țara Galilor, din septembrie 2014) și a salutat decizia României de a aloca 2% din PIB în acest an, acest prag urmând să fie atins și de Letonia și Lituania în 2018.

AGERPRES