MEN a aprobat contractul și certificatul de pregătire practică pentru elevii din învățământul dual

Stagiul de pregătire practică a elevilor din învățământul dual se va desfășura, începând cu anul școlar 2017-2018, în baza unui contract, aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4798/2017, care a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis luni AGERPRES, contractul se încheie între unitatea de învățământ, operatorul economic partener de practică și elevul sau părintele/tutorele/susținătorul legal instituit al acestuia.

Contractul de pregătire practică din învățământul dual reglementează, printre altele, statutul practicantului, drepturile și obligațiile acestuia, drepturile și obligațiile operatorului economic partener de practică, drepturile și obligațiile unității de învățământ, respectiv modul de evaluare a stagiului.

„Contractul poate fi completat și cu alte clauze specifice, cu condiția să nu contravină modelului aprobat. Acest document vizează toate activitățile de profil stabilite prin contractul de parteneriat: stagiile de pregătire practică din planul-cadru de învățământ, precum și componenta de pregătire practică săptămânală (instruire și laborator tehnologic) din modulele de specialitate pentru calificarea profesională vizată, convenite a se desfășura la acel operator economic sau în alte spații stabilite de acesta pe baza unor convenții/contracte scrise, pe care le încheie, în acest scop, cu alți operatori economici sau furnizori de formare”, explică sursa citată.

Potrivit MEN, activitățile realizate în timpul pregătirii practice la operatorul economic sunt evaluate, iar rezultatele se consemnează într-un certificat care va fi inclus în portofoliul individual al elevului.

Certificatul este semnat și eliberat de unitatea de învățământ în care elevul este înmatriculat, după completarea și semnarea acestuia de către operatorul economic partener de practică, precizează comunicatul.

AGERPRES/