Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu profesorul și juristul Shimon Shetreet

La invitația primarului Mihai Chirica, Iașiul l-a avut drept oaspete în aceste zile pe unul dintre cei mari reputati profesori și oameni politici din Israel, Shimon Shetreet. „Domnul profesor Shimon Shetreet ne-a făcut onoarea de a vizita Iașiul, ocazie cu care ne-a asigurat de tot sprijinul domniei sale în promovarea orașului nostru în mediile economic, politic și academic din Israel și nu numai. Domnul profesor Shetreet este o mare personalitate a Israelului și în mediile juridice internaționale”, a declarat primarul Mihai Chirica. În cursul acestei vizite, în organizarea Facultății de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Shimon Shetreet a susținut o conferință cu tema „Libertatea de exprimare și securitatea națională”, eveniment de un real interes pentru studenții și cadrele didactice de la universitatea ieșeană, informează Biroul de presă al Primăriei. Shimon Shetreet este profesor la Catedra de Drept Public și Internațional la Universitatea Ebraică din Ierusalim, președinte al Institutului Sacher de Cercetare Legislativă și Drept Comparativ și a fost profesor invitat (visiting profesor) la Universitatea din Cambridge (2008, 2010), la Universitatea din Hong Kong (februarie 2013), la Centrul de Studii Iudaice Universitatea din Potsdam și Abraham Geiger Kolleg, Berlin (primăvara anului 2013), profesor de drept la Universitatea din San Diego (toamna 2008, 2011), profesor invitat și profesor universitar la Universitatea Utah (primăvara anului 2014). În perioada 1988-1996 a fost membru al Knesset-ului,(Parlamentul israelian). A fost ministru în Guvernul Rabin și în Guvernul Peres (1992-1996). De asemenea, a fost prim-viceprimar al Ierusalimului (1999-2003). Este președintele Asociației Internaționale a Independenței Judiciare și Păcii Mondiale (www.jiwp.org) și președinte al Proiectului Cultură Internațională de Pace. A deținut și funcții de conducere înalte, inclusiv membru al Consiliului de Administrație al Leumi Bank și președinte al Consiliului de Administrație al Mishaan. Este președintele Consiliului de Auditori Interni din Israel pentru Legislație și Certificare. (E.M.)