CSM București a învins categoric formația poloneză Vistal Gdynia, cu scorul de 34-23 (18-9), miercuri seara, în deplasare, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României a câștigat la pas meciul din Polonia, după ce a fost condusă cu 3-1 în min. 5. CSMB avea un avans de nouă goluri la pauză, 18-9, iar în partea secundă diferența maximă de pe tabelă a fost de 11 goluri. Gazdele s-au apropiat la 7 goluri (20-27, min. 52) după o perioadă de relaxare a ”tigroaicelor”, însă antrenoarea Helle Thomsen și-a certat jucătoarele la un timeout și în final CSM a câștigat cu 34-23. CSMB, după 30-18 cu RK Krim Mercator Ljubljana și 34-23 cu Vistal Gdynia, va juca următorul meci în deplasare cu formația daneză NFH — Nykoebing Falster Handboldklub, pe 22 octombrie, mai scrie Agerpres.