Cu ocazia Zilei internaţionale a femeii din mediul rural, care este marcată în fiecare an pe data de 15 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi vor fi organizate o serie de manifestări dedicate acestui eveniment. Astfel, duminică, 15 octombrie, începând cu ora 10.00, la cuptorul din satul Gura Bohotin (comuna Gorban), va avea loc o şezătoare unde va fi celebrată cea mai longevivă locuitoare din această comunicate, în vârstă de 103 ani. Cu această ocazie, cei prezenţi vor putea afla o parte din „secretele” longevităţii, pe care respectabila doamnă le va împărtăşească tinerilor din sat. Tot în cadrul evenimentului prilejuit de Ziua internaţională a femeii din mediul rural, cei prezenţi vor participa la o “demonstrație practică și de îndemânare” în ceea ce privește prepararea plăcintelor și a cozonacului de către cele mai iscusite gospodine din comunitate. Tot duminică, 15 octombrie, dar de la ora 13.00, în comuna Ruginoasa, Ziua internaţională a femeii din mediul rural va sărbătorită la Centrul cultural din localitate. Cu această ocazie, doamnele vor fi încântate cu momente artistice, susținute de Ansamblul de copii “DUMBRĂVIȚA”, vor fi premiate și, mai ales, vor avea parte de multe surprize plăcute. Ziua internațională a femeilor din mediul rural se celebrează pentru a conștientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei și nu numai. (E.M.)