Breaking News

Dragnea anunță pentru vineri o nouă reuniune a CExN al PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seara că în cursul zilei de vineri va avea loc o nouă ședință a Comitetului Executiv Național pentru a fi stabiliți înlocuitorii miniștrilor demisionari.

„Mâine (vineri — n.r.) o să avem din nou Comitet Executiv Național, la orele 12,00. Tot aici (sediul PSD din Bd. Kiseleff — n.r.), ca să discutăm despre înlocuitori. O să-l sun dimineață și pe domnul Tăriceanu, să vedem când putem avea o coaliție, să discutăm și cu partenerii noștri”, a spus Dragnea, la finalul ședinței CExN.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și-au menținut în cadrul CExN al partidului decizia de a demisiona.

„Au spus că în primul rând nu vor să pună sub semnul întrebării posibilitatea ca PSD să rămână la guvernare și de a afecta activitatea guvernamentală”, a spus Dragnea.

De asemenea, el a precizat că și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și-a prezentat demisia în ședința CExN.