Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat vineri, la CSM, referindu-se la controlul Inspecției Judiciare, că a avut „senzația” că s-a venit cu „anumite teme” care trebuiau verificate.
Întrebată dacă, pe parcursul derulării controlului IJ, a avut senzația că acesta este lipsit de obiectivitate, având, pe lângă scopul declarat, și un scop „ascuns”, șefa DNA a spus: „Da, am avut această senzație, s-a venit cu teme care trebuiau verificate sau infirmate, s-a venit cu anumite zvonuri despre care au citit în presă și care trebuiau confirmate într-un fel sau altul și, da, s-a venit cu o anumită temă pentru identificarea unor dosare, a unor soluții sau a anumitor acte din dosare”.
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, își prezintă vineri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul efectuat la DNA.
AGERPRES