Președintele Igor Dodon a efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Soci

În cadrul vizitei în Rusia, președintele Igor Dodon a efectuat joi o vizită la Universitatea de Stat din Soci. Șeful statului a avut o întrevedere cu rectorul Universităţii, Galina Romanova, și o întâlnire cu profesorii și studenții acestei instituții de învățământ, o parte din care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Universitatea de Stat din Soci este una din principalele universităţi regionale din Rusia și este specializată în domeniul turismului. Sistemul de universităţi regionale de bază a apărut, în Rusia, în anul 2016. Noţiunea de universitate de bază presupune existenţa unor universităţi orientate spre dezvoltarea subiectului Federaţiei Ruse prin asigurarea pieţei locale a muncii cu specialişti de înaltă calificare.

În cadrul dialogului cu rectorul Galina Romanova, părțile au discutat specificul universităţilor de bază din Rusia. Totodată, interlocutorii au stabilit că va fi identificată o instituție de învățământ superior din Moldova, care va deveni partener al Universității de Stat din Soci, precum și au examinat perspectiva efectuării unor schimburi de studenţi şi specialişti. ”Apreciez sistemul de universităţi de bază din Rusia ca un proiect foarte atractiv din aspectul dezvoltării regionale. Ar fi extrem de interesantă adaptarea acestui sistem şi în Moldova”, a spus șeful statului.

De asemenea, la Universitatea din Soci președintele a avut o întâlnire cu studenţii și profesorii instituției. Tinerii au adresat mai multe întrebări – începând cu domeniul politicii externe şi relaţiilor moldo-ruse, până la subiecte ce ţin de politicile pentru tineret şi sport.

Igor Dodon a răspuns la toate întrebările și a dat asigurări că va contribui la stabilirea unor raporturi de colaborare între Universitatea de Stat din Soci şi una din universităţile din Moldova, precum şi la organizarea schimbului de studenţi între ţările noastre. ”Moldova şi Rusia sunt legate de o istorie multiseculară. Sunt convins că relaţiile dintre ţările noastre au viitor”, a concluzionat șeful statului.