Tăriceanu, Dragnea și Tudose s-au întâlnit la sediul ALDE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și premierul Mihai Tudose s-au aflat pentru aproximativ o oră la sediul central al ALDE.

Remanierea Guvernului, temă a discuțiilor, îl vizează si pe ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru care conducerea ALDE și-a reconfirmat joi sprijinul politic.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și-au menținut în cadrul CExN al partidului decizia de a demisiona. De asemenea, el a precizat că și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și-a prezentat demisia în ședința CExN.

AGERPRES