Politehnica Iaşi, la a doua înfrângere consecutivă în campionat

Promovată în acest sezon în Liga Naţională Masculină de Baschet (LNBM), Politehnica Iaşi a înregistrat sâmbătă cea de-a doua înfrângere din campionat, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 70-79 (11-18, 19-26, 19-14, 21-21) de Phoenix Galaţi. Jocul a fost unul echilibrat, în care formaţia ieşeană, deşi a condus o singură dată pe tabela de marcaj, chiar la începutul partidei, când a reuşit primul coş, a dat o replică foarte bună gazdelor. Cei mai buni jucători de la Politehnica Iaşi au fost George Tsintsadze (18 puncte), Jermale Jones (14 puncte) şi Mike Balogun (14 puncte). După două etape, ieşenii au două înfrângeri, ambele în deplasare. În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua tot în deplasare, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 17.15, în compania formaţiei CSM CSU Oradea, meciul urmând să fie televizat în direct de Digi Sport. (E.M.)