ARTIȘTI DIN INDONEZIA, FRANȚA, GERMANIA, UCRAINA ȘI ROMÂNIA VOR „ÎMBRĂCA” PALATUL CULTURII ÎN LUMINĂ, PE 28 OCTOMBRIE, LA COMPETIȚIA DE PROIECȚII VIDEO DE LA PALAS

Ansamblul Palas pregătește un show de excepție și nenumărate surprize la cea de-a doua ediție a LightUP Festival, competiția internațională de video mapping care se va desfășura în ultimul week-end din octombrie. Un eveniment unicat pentru estul României, LightUP Festival a pus Iașul pe harta festivalurilor de specialitate, beneficiind de participarea unor concurenți din Europa, dar și din Asia.

 

Proiecții spectaculoase, show de lumini, muzică bună și premii atractive sunt coordonatele și celei de-a doua ediții a competiției internaționale de video mapping LightUP Festival, organizată de ansamblul Palas. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 octombrie 2017, în parcul Palas, iar creațiile vor pune în valoare și vor anima fațada sudică aPalatului Culturii. Cei șase finaliști care vor fi prezenți la Iași, selectați de către un juriu de specialitate, sunt dinEuropa și Asia, reprezentând țările: Franța, Germania, Ucraina, România și Indonezia.

Proiectele care vor impresiona publicul cu un spectacol antrenant de lumină, culoare și sunet au ca temă comună „paint with light” şi au obținut cel mai bun punctaj pentru criteriile: conținut, creativitate, tehnică, mesaj, impact vizual și includerea elementelor de arhitectură în producția video. Câștigătorii vor fi desemnați de public, printr-un sistem de vot prin sms. Marele premiu va fi în valoare de 5.000 de euro, locul doi va primi 3.000 de euro, iar locul trei va câștiga 1.000 de euro. Valoarea totală a premiilor puse în joc este de 9.000 de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.lightupfestival.ro

Prin organizarea competiției internaționale de video mapping, ansamblul Palas continuă seria proiectelor care oferă comunității locale deschiderea către o latură inovatoare a artelor și o implică în demersul de promovare și susținere a talentelor din diferite domenii.