Cezar Preda, despre remanierea Guvernului Tudose: O cârpire cu alți oameni, care nu și-au propus nimic

Deputatul PNL Cezar Preda afirmă că remanierea Executivului trebuia să fie mult mai largă, ”dacă era să urmărească principiul revenirii în matca promisiunilor electorale”, adăugând că ”acest Guvern nu este un Guvern de oameni politici grei, de oameni care-și asumă și care urmează un parcurs foarte strict”.

”Acest Guvern nu este un Guvern de oameni politici grei, de oameni care-și asumă și care urmează un parcurs foarte strict. Am avut un program de guvernare la începutul anului foarte frumos și foarte bine ambalat, nu s-a ținut cont de ceea ce Opoziția, pierzând alegerile, a semnalat întregii societăți, că nu este un program fezabil și ne trezim acum la mijlocul lunii octombrie cu o cârpire cu alți oameni, care nu și-au propus nimic. (…) A schimba numai de dragul de a rezolva o anumită răfuială politică în interiorul unui partid nu ne servește nouă. Pe ansamblu, nu cred că această remaniere va aduce plusul de vigoare și de eficiență pe care îl obligă o remaniere guvernamentală (…). Remanierea trebuia să fie mult mai largă, dacă era să urmărească principiul revenirii în matca promisiunilor electorale”, a declarat liberalul, luni, la RFI.

Premierul Mihai Tudose urmează să trimită luni, la Palatul Cotroceni, propunerile de numire a noilor miniștri votați săptămâna trecută în Comitetul Executiv Național al PSD: Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe, propus pentru a prelua Ministerul Transporturilor, și Marius Nica, propus ministru delegat pentru Fonduri Europene.

AGERPRES