Testări gratuite în București pentru hepatita C – rezultatul, disponibil în 20 de minute

Bucureștenii vor putea efectua teste gratuite pentru depistarea hepatitei C, luni și marți, în Piața Unirii și Piața Bucur Obor, între orele 9,00 – 17,00, în cadrul unei campanii inițiate de Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația SOS Drepturile Pacienților.

Campania se derulează în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, cu susținerea Ministerului Sănătății.

Testarea se face prin prelevarea unor probe din salivă, rezultatul fiind disponibil în 20 de minute. Campania se va realiza cu ajutorul unor medici voluntari, a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că 10.000 de teste urmează să fie administrate în București, dar și în alte centre regionale.

„Practic, pregătim campania mare de screening pe care Ministerul Sănătății urmează să o demareze, pe fonduri europene. Avem cinci programe naționale de screening care sunt prinse în programul de guvernare, pentru care noi am pregătit deja toate documentele, iar fondurile urmează să fie accesate. Este vorba de 191 milioane de euro, finanțare europeană, care acoperă formare pentru 14.000 de specialiști. Vor fi demarate programe de screening pentru tuberculoză, cancer de col uterin, cancer de sân, hepatite virale, precum și screening prenatal”, a explicat ministrul.

La rândul său, Adrian Streinu-Cercel a informat că unul din 50 români este infectat cu virusul hepatitic C, această proporție fiind valabilă și pentru infecția cu virusul hepatitic B. El a adăugat că există programe „cât se poate de coerente” pentru tratarea acestor afecțiuni, prin proiecte susținute din punct de vedere terapeutic de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

„Anual se înregistrează circa 350.000 de decese prin boală cronică de ficat, indusă numai de virusul hepatitic C. (…) Circa o treime din persoanele infectate dezvoltă în decurs de 20 — 30 de ani hepatocarcinom și respectiv ciroză hepatică, adică cancer hepatic și respectiv ciroză hepatică. (…) Mortalitatea asociată în fazele cirozei este cât se poate de mare”, a explicat managerul Institutului „Prof. Dr. Matei Balș”.

Potrivit acestuia, 75% dintre cei care sunt infectați cu virusul hepatitic C nu știu acest lucru, fiind vorba de o „infecție mută”, care „nu dă semne de boală, decât în momentul în care se ajunge în faze avansate ale bolii cronice de ficat”. 20% dintre pacienți se vindecă spontan. Pe de altă parte, a subliniat Adrian Streinu-Cercel, terapia este fără interferon și are o rată de vindecare de 99,32%.

„Terapia, în momentul de față este o terapie scurtă, de 12 săptămâni, iar schemele ulterioare, care vor veni, propun o terapie de opt săptămâni”, a precizat el.

Testele rapide au o sensibilitate de peste 98% și pot fi efectuate de către persoane având peste 11 ani, a spus Streinu-Cercel.

„Rugămintea noastră este ca aceia care știu deja că sunt infectați cu virusul hepatic C să nu se mai testeze, pentru că aruncă banii pe fereastră. Acești anticorpi, odată apăruți, rămân în organismul omului pe tot parcusul vieții, indiferent dacă s-a vindecat sau nu”, a transmis el.

Virusul hepatitei C se transmite în special prin contact direct cu sângele unei persoane infectate. Cele mai frecvente căi de transmitere sunt: injectarea cu droguri, cu utilizarea acelorași ace sau seringi de către mai multe persoane; utilizarea instrumentarului medical nesterilizat; transfuzii de sânge sau produse din sânge efectuate în condiții nesigure; tatuaj; piercing; contact sexual neprotejat; în timpul sarcinii, de la mama infectată la făt. VHC nu se transmite prin mâncare, apă sau prin contact uzual cu o persoană infectată (îmbrățișare, strângere de mână, sărut, mâncat la aceeași masă).

AGERPRES