„Eşti pe cont propriu” – un nou roman poliţist de Stelian Ţurlea

Romanul „Eşti pe cont propriu”, de Stelian Ţurlea, a apărut la Crime Scene Press, singura editură de la noi care publică exclusiv romane poliţiste.

Romanul „Eşti pe cont propriu”, de Stelian Ţurlea, a apărut la Crime Scene Press, singura editură de la noi care publică exclusiv romane poliţiste.

„Eşti pe cont propriu” continuă, într-un fel, acţiunea din „Săptămâna nebună”, a aceluiaşi autor, roman care a apărut anul trecut.

Poliţiştii Victor Stamate şi adjunctul său Petruş se întorc să-l caute pe Tati, cum au promis la sfârşitul romanului anterior. Cititorul pătrunde din nou în lumea interlopă (furturi, droguri, trafic de carne vie), întâlneşte răufăcători şi traficanţi de toate calibrele, începători naivi care cad uşor în plasa poliţiei şi infractori cu vechi state, căliţi în ticăloşii, cu relaţii la cel mai înalt nivel în lumea poliţiei şi în lumea politică. Nimic nu este ce pare la prima vedere. Cum poate fi găsit într-o asemenea lume capul tuturor, Tati?

„Un autor care se preface că scrie romane poliţiste – comentează Jana Balcciu Matei –, dar, de fapt autoreferenţial cât încape, tot ce ne-a dat înainte rezultă a fi fost paşi ca să-i arate bietului cititor că se joacă cu el. Şi-a strâns acum la un loc personajele, devenite vechi prieteni sau duşmani, ca să ne arate, în sfârşit, că n-a fost şi nu e nimic poliţist în ce ne-a oferit şi ne oferă. Ne ameţeşte cu Despacito sau cu Doar pe-a ta, ne înghesuie în microbuze cu june în drum spre «produs», ne momeşte cu femei frumoase şi rafinate, ne urcă în care de reportaj ajunse la locul faptei «la pont», ne momeşte din nou cu fostele, «biruitoarele» fapte de vitejie ale unei ziariste ajunse în Spania etc. Ne mai alegem cu ceva mai multă ştiinţă despre ce am vrea să dispară, cu promisiunea unei noi cărţi despre. Doar generare de texte, doar ceva stropi de puroi ce sar, întâmplător sau voit, peste noi, doar ceva fire-piste spre lumea despre care scriitorele – unul Ţurlea – pare a şti tot, dar, cinic – ca Tati – sau neputincios – ca poliţiştii – ne dă câte ceva cu pipeta, să nu ne sufocăm dintr-o dată.

Într-un cuvânt, un nou, fals, roman poliţist, pe care-l citim însă pe nerăsuflate.”

Stelian Ţurlea a publicat douăzeci şi două de romane, un volum de povestiri, unsprezece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii, două traduceri şi a îngrijit şase albume.