Politic

Parlamentarii au adoptat proiectul de hotărâre pentru modificarea regulamentului Comisiei de control a activității SRI

Senatorii și deputații au adoptat, miercuri, în ședință, proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Parlamentului României nr.30/1993 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Au votat ”pentru” 226 de parlamentari, 43 de au votat ”împotrivă”, iar doi s-au abținut.

Deputatul PNL Cezar Preda, a anunțat că parlamentarii liberali vor vota împotrivă, apreciind că prin aceste modificări Comisia SRI se politizează și a denunțat reorientarea activității acesteia la o activitate „de apartament”.

USR a votat în favoarea proiectului, iar președintele de ședință, Călin Popescu-Tăriceanu a salutat modificările.

Printre modificările adoptate se află obligația SRI să răspundă solicitărilor comisiei parlamentare, într-un termen rezonabil, de 7 zile. În cazul în care termenul se depășește, SRI trebuie să răspundă motivat, în perioada de 7 zile, de ce dorește prelungirea. De asemenea, se introduce obligația persoanelor invitate la comisie să prezinte membrilor acestui for aspecte pe care le consideră necesare sau care sunt solicitate.

AGERPRES

Related Articles

Back to top button