Vicedirectorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristina Țărnă, a depus cerere de demisie din funcţie, comunică MOLDPRES.
Cristina Țărnă a publicat cererea de demisie pe o reţea de socializare şi a indicat motivele plecării sale de la CNA. „Este adevărat că mi-am depus cererea de demisie din funcția de director adjunct al CNA. Directorul CNA, Viorel Chetraru, m-a rugat să avem mai întâi o discuție la acest subiect. Urmare a discuției, dumnealui mi-a înțeles motivele și a transmis cererea mea către Parlament”, a scris Țărnă.
Potrivit sursei citate, unul dintre motivele indicate în cerere este intenţia autorităţilor de a transfera Agenția pentru Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) la Ministerul Finanțelor.
„Destabilizarea ARBI nou-create, autonome și independente în cadrul CNA îi va amâna inevitabil activitatea. Cu tot respectul pentru Ministerul Finanțelor, nu cred în independența și eficiența ARBI în cadrul Fiscului”, susține Țărnă.
Funcţionarul a mai specificat în cerere că îi trezesc îngrijorare şi o serie de reforme demarate în domeniul anticorupție. “Consider că reformele anunțate și demarate în domeniul anticorupție reduc substanțial din politicile promovate cu expertiza CNA și implicarea mea în ultimii ani, fiind vorba de mai multe legi care abia încep să fie puse în aplicare. În situația creată, în care viziunile pe care le împărtășesc nu sunt compatibile cu viziunile anunțate, nu văd rostul să rămân în această funcție”, a menţionat Ţărnă.
Cristina Țărnă a devenit director adjunct al CNA în 2013.