Noi intervenții artistice în spațiul industrial ieșean

Teatru FIX și Hubrica, asociații ce susțin arta independentă contemporană, organizează în perioada 20-22 octombrie cel de-al treilea episod al evenimentului The Gathering, proiect de regenerare urbană prin artă. Evenimentul se va desfășura în spațiul Hala FIX, ce va găzdui cel mai mare teatru independent din țară. Un număr de 50 de artiști pasionați de graffiti, street art, arhitectură, grafică, ilustrație, pictură, muzică și proiecție video se vor aduna in incinta Halei FIX și vor interveni în fostul spațiu industrial de la Moldomobila (Baza 3). Gathering la Hala FiX vine dintr-o nevoie acută și absolut urgentă de regenerare a spațiului artistic și comunitar local și de a dezvolta o zonă independentă. Astfel, prin dialogul a două forme de artă contemporană, teatrul independent și arta plastică, se dorește o activare a platformei de schimb între comunitate și individ, „un circuit al artei în comunitate”, după cum declară organizatorii. Organizatorii proiectului precizează că evenimentul este unul non profit, artiștii urmând să lucreze pro bono, dar apelează la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile materialelor. Cei care doresc să sprijine inițiativa o pot face prin donații la fața locului, în timpul evenimentului Gathering la Hala FiX, ce va debuta vineri, 20 octombrie, la ora 16.00, și se va încheia duminică, 22 octombrie. (E.M.)