Breaking News

UE a demarat o anchetă asupra importurilor de biciclete electrice din China

Comisia Europeană a lansat vineri o investigație asupra importurilor de biciclete electrice (e-bikes) din China, după ce producătorii europeni s-au plâns că acestea sunt vândute la preț de dumping în blocul comunitar grație unor subvenții incorecte, informează Reuters.

În luna septembrie a acestui an, Asociația Proucătorilor Europeni de Biciclete (EBMA) a depus o plângere împotriva practicilor de dumping ale producătorilor chinezi de biciclete electrice, care potrivit EBMA inundă piața UE cu produse ale căror prețuri abia acoperă costul de producție.

Vineri, Executivul comunitar a apreciat că există dovezi suficiente care să justifice demararea unei investigații de tip anti-dumping care ar putea să se finalizeze în următoarele 15 luni.

Investigația asupra importurilor de biciclete electrice este ultima dintr-un lung șir de anchete demarate de CE asupra produselor exportate de China, care variază de la panouri solare și până la oțel, și care ar putea prejudicia relațiile comerciale cu Beijingul.

Ministerul chinez al Comerțului a avertizat că va apăra interesele companiilor chineze și a sfătuit UE să respecte normele Organizației Mondiale a Comerțului. De asemenea, Ministerul chinez al Comerțului a cerut blocului comunitar să nu facă din investigația sa asupra importurilor de biciclete electrice din China un nou caz de protecționism.

Potrivit EBMA, peste 430.000 de biciclete electrice chinezești au fost vândute în UE în 2016, în creștere cu 40% comparativ cu anul precedent, iar prognozele pentru acest an arată o creștere a vânzărilor până la 800.000 de unități. Secretarul general al EBMA, Moreno Fioravanti, susține că în prezent europenii cumpără aproximativ 20 de milioane de biciclete pe an, dintre care aproximativ 10% sunt biciclete electrice, iar în următorii cinci ani există potențialul de creștere a vânzărilor cu 25%.

AGERPRES