Breaking News

A fost dezvolată o proteină modificată care ar putea trata obezitatea

Un grup de cercetători ai companiei farmaceutice Amgen a dezvoltat o moleculă modificată, care a permis reducerea nivelurilor de obezitate la testele realizate pe animale de laborator și care pe viitor ar putea fi o soluție la problema obezității ce afectează 650 de milioane de oameni în întreaga lume, relatează EFE.

Prin modificarea proteinei GDF15, experimentul a permis experților să reducă greutatea corporală, prezența insulinei în sânge și nivelurile de colesterol la un grup de animale de laborator, precum șoareci și primate, potrivit unui articol publicat de revista de specialitate Science Translational Medicine.

Echipa cercetătorilor americani, sub coordonarea lui Yumei Xiong, a decis să lanseze acest studiu după ce au observat că nivelurile de concentrație ale acestei proteine erau mai mari la oameni și la animalele supraponderale.

Având în vedere că GDF15 are un ciclu scurt de viață în plasmă și prin urmare este dificilă producerea sa în cantități suficiente, cercetătorii au optat pentru crearea a două proteine de fuziune diferite, care ulterior au avut aceleași rezultate.

Administrând noua proteină unui grup de cobai, cercetătorii au descoperit că aceasta alterează de asemenea preferințele alimentare ale animalelor, care s-au orientat spre o hrană mai mai puțin calorică. Autorii au concluzionat că noua proteină a activat neuronii cu potențial de acțiune la animale ce afectează direct conexiunea dintre intestin și creier.

Potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), obezitatea este o problemă care s-a triplat din anul 1975 și ale cărei complicații a provocat moartea a cel puțin 2,8 milioane de persoane în 2016.

AGERPRES