Regele Mihai continuă să fie sub supravegherea permanentă a medicilor, urmând tratamentul obișnuit, a informat Casa Regală.
„Principesa Maria se află în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, în preajma zilei de naștere a Majestății Sale. Alteța Sa Regală petrece câteva zile la reședința privată a tatălui ei. Majestatea Sa continuă să fie sub supravegherea permanentă al medicilor, urmând tratamentul obișnuit al ultimelor luni”, se arată în postarea publicată pe romaniaregală ro.
Potrivit sursei citate, de ziua Regelui Mihai vor avea loc două evenimente în București.
Miercuri, 25 octombrie, când Regele va împlini 96 de ani, Custodele Coroanei va decora 14 personalități din România și Europa, la Sala Tronului Palatului Regal. Seara, Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria vor lua parte la concertul caritabil organizat de Fundația Principesa Margareta a României la Ateneul Român. Concertul a ajuns la a zecea ediție și este organizat cu scopul de a aduna fonduri pentru susținerea programului anual ‘Tinere Talente’, precizează sursa menționată.
AGERPRES