Bilanțul epidemiei de ciumă din Madagascar a crescut la 124 de decese, însă ritmul de contaminare a încetinit

Bilanțul epidemiei de ciumă care afectează statul Madagascar începând din luna august s-a înrăutățit și mai mult marți, ajungând la 124 de decese, însă autoritățile din această țară au anunțat, în premieră, o „îmbunătățire” a situației, ca urmare a unei încetiniri a ritmului de contaminare, informează marți AFP.

Potrivit noului raport publicat de Ministerul Sănătății, boala a infectat deja 1.333 de persoane. Dintre acestea, 780 au fost tratate, iar 219 se aflau în curs de vindecare.

63 dintre acestea au murit în spital, iar alte 61 în comunitățile din care făceau parte, a adăugat ministerul.

Printre victime figurează un cetățean francez, care a decedat săptămâna trecută la Toamasina (est), a confirmat pentru AFP Andriamihaja Rabezanahary, medic în cadrul spitalului local.

În pofida acestei creșteri, Ministerul Sănătății a raportat o „îmbunătățire” a situației.

„Există o diminuare a numărului de persoane admise la spital (și) o creștere a numărului de pacienți vindecați care au fost externați”, a declarat pentru postul național de radio dr. Manitra Rakotoarivony, responsabil din cadrul Ministerului Sănătății.

”Aproximativ zece districte (din treizeci afectate oficial de ciumă) de pe tot teritoriul Madagascar au declarat acum sfârșitul epidemiei — însemnând că în ultimele cincisprezece zile nu a mai fost înregistrat niciun caz nou de ciumă”, a adăugat oficialul.

Ciuma reapare aproape în fiecare an în Madagascar, în general din septembrie până în aprilie. În acest an însă epidemia a început în august și s-a răspândit ”în marile zone urbane, spre deosebire de epidemiile anterioare”, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

În încercarea de a opri răspândirea ei, guvernul a interzis adunările publice în capitala Antananarivo și a ordonat închiderea mai multor unități școlare.

Bacteria ciumei, care se dezvoltă la șobolani, este purtată de purici. La om, forma pneumonică a bolii — transmisibilă prin tuse — poate fi fatală în doar 24 — 72 de ore. Spre deosebire de aceasta, forma bubonică este mai puțin periculoasă.

Două treimi dintre pacienții din Madagascar au fost infectați cu forma pneumonică a bolii, potrivit OMS.

AGERPRES