Contractul privind reabilitarea Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi, semnat în prezenţa premierului Mihai Tudose

Cel mai mare proiect cu finanțare europeană din Regiunea de Nord-Est a fost semnat marţi, 24 octombrie, la Bucureşti, în prezența premierului Mihai Tudose, de către ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, și președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa. Proiectul privind reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași a fost depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Valoarea proiectului este de 121.476.128,04 lei cu TVA (aproximativ 27 milioane de euro). Contribuția Consiliului Județean va fi de 33.250.668,77 lei cu TVA (7,2 milioane de euro), reprezentând cheltuielile neeligibile și cofinanțarea de 2% din costurile eligibile ale proiectului. Durata de implementare va fi de 56 de luni. ”Este un moment care cred că va rămâne ca reper pentru viața medicală a Iașului și a Moldovei. Vorbim de o investiție de peste 121 de milioane de lei, numai în reabilitarea unui spital, care are mulți ani, la standarde moderne. La aceasta se va adăuga o a doua etapă și anume dotarea medicală. Nu facem decât să rămânem consecvenți în ceea ce am promis, prioritățile noastre fiind sănătatea, educația și infrastructura. Este un bun început, urmează de acum spitalele regionale dintre care unul este tot la Iași”, a declarat premierul Mihai Tudose. ”Aș dori să felicit colegii din Ministerul Fondurilor Europene și autoritățile județene pentru demararea acestui proiect. Județul Iași este unul dintre cele mai bune în ceea ce privește absorbția fondurilor Europene. Doar pentru perioada 2014-2020 vorbim despre proiecte de aproximativ un miliard de euro, ceea ce reprezintă un obiectiv ambițios. Le doresc mult succes, atît domnului președinte al CJ Iași cât și reprezentanților spitalului în implementarea proiectului”, a afirmat, la rândul său, Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene. ” Probabil, pentru mulți, reabilitarea unui spital poate trece ca un proiect și atât, pentru noi însă, cei care l-am inițiat și care l-am depus cu mari speranțe, acesta a fost la început ca o piatră de încercare, apoi o motivație a lucrului bine făcut, iar acum certitudinea că atunci când toate eforturile concură în aceeași direcție, nimic nu pare imposibil.  Am depus acest proiect la mijlocul lunii iunie și iată că după 4 luni,  dorința noastră de a avea un spital  complet reabilitat și modernizat devine realitate.  Aș vrea să mulțumesc public echipei de la Direcția de Proiecte a Consiliului Județean Iași pentru modul în care a conceput acest proiect și a înțeles să se implice în realizarea lui, chiar dacă unele voci total neavizate susțin contrariul. Totodată, aș vrea să îmi exprim aprecierea față de factorii de decizie care au hotărât că Iașul merită alocarea acestor fonduri pentru ca Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria să devină o unitate cu un standard ridicat în ceea ce privește condițiile de tratament și confortul pacienților”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Consiliul Județean Iași a atras prin această investiție 40% din totalul fondurilor alocate la nivelul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est pentru Axa prioritară 3.-Sprijinirea tranziției spre o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritate de investiții 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operatiunea B — clădiri publice. Spitalul ”Sfânta Maria” este singura unitate medicală multidisciplinară care asigură servicii unice pentru segmentul de vârstă 0-18 ani, din întreaga Moldovă și reunește aproape toate specializările medicale, deservind aproape 800 de mii de copii, potențiali pacienți. Semnarea proiectului și alocarea sumelor vor face posibilă creșterea eficienței energetice a celor trei corpuri componente ale clădirii în care funcționează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Potrivit proiectului tehnic, se vor realiza lucrări de izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli tratamente, săli de operație, cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum, se vor face lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri cu eficiență energetică ridicată. Clădirea în care funcționează unitatea medicală a fost dată în folosință în anul 1970 și are o arie construită la sol de 2817 mp, și o suprafață utilă de 18.668,38 mp. Unitatea medicală este racordată la sistemul de termoficare centralizat, nu utilizează energie din surse regenerabile și este amplasată într-o zonă de protecție a monumentelor istorice.  Rezultatele proiectului vor influența pozitiv și sistemul public de sănătate al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est. (E.M.)