Președintele francez Emmanuel Macron a declarat marți că nu vrea ‘să-i dea lecții’ în materie de drepturi ale omului omologului său egiptean Abdel Fattah al-Sissi, pe care l-a primit la Palatul Elysee, relatează AFP.
‘Sunt conștient de contextul de securitate. Președintele egiptean al-Sissi are o provocare, stabilitatea țării sale, lupta împotriva mișcărilor teroriste, împotriva fundamentalismului religios violent. Acesta este contextul în care el trebuie să guverneze, noi nu putem face abstracție’, a declarat șeful statului francez, care l-a întâlnit pentru prima dată pe omologul său egiptean.
Subliniind că lupta împotriva terorismului trebuie ‘să se desfășoare neapărat prin respectarea statului de drept și a drepturilor omului’, președintele francez a insistat asupra ‘cooperării foarte strânse’ care leagă Franța și Egiptul și asupra parteneriatului dintre cele două țări.
‘Franța se află alături de Egipt deoarece securitatea acestei țări prietene este de asemenea securitatea noastră’, a insistat el, rezumând strategia Parisului care consideră Egiptul principalul bastion împotriva terorismului în Orientul Mijlociu.
Potrivit anturajului său, președintele francez a menționat în timpul întâlnirii cu al-Sissi circa 15 cazuri de militanți și jurnaliști egipteni oprimați.
‘Poporul egiptean refuză orice practică violentă sau dictatură și nerespectarea drepturilor omului, însă eu sunt responsabil pentru 100 de milioane de persoane într-o regiune transformată de extremism într-un loc de unde se exportă terorismul în întreaga lume’, a spus la rândul său președintele al-Sissi.
‘Noi suntem împotriva violenței și pentru drepturile omului’, a adăugat el, reiterând că forțele sale de securitate ‘nu practică tortura’.
Numeroase ONG-uri acuză guvernul președintelui al-Sissi că este responsabil de ‘cea mai gravă criză a drepturilor omului din Egipt din ultimele decenii’. Ele denunță cu regularitate arestările în masă, condamnările la moarte, utilizarea la scară largă a torturii și persecuțiile împotriva homosexualilor.
AGERPRES