Alocațiile pentru susținerea familiei, plătite în septembrie 2017, au totalizat 39,11 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 159,60 lei, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
La finele lunii septembrie, erau suspendați de la plată 25.415 beneficiari, cei mai mulți din Buzău — 1.754, Vâlcea — 1.618 și Dolj — 1.478.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în județele Timiș — 192,35 lei, Arad — 182,31 lei și București — 182,43 lei.
De asemenea, în a noua lună a anului, au fost efectuate alte plăți (restanțe, reluări în plată, plăți neachitate, corecții etc.) în contul acestui beneficiu, în sumă de 657.379 lei.
Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și se adresează familiilor ce au în îngrijire copii și realizează venituri mai mici decât valoarea unui prag stabilit de lege.
AGERPRES/