Revistele de lifestyle ”induc în eroare” femeile în privința șanselor de a rămâne însărcinate la vârste înaintate

Revistele de lifestyle în care apar celebrități care devin mame la vârste înaintate, fără să se facă referire la eventualele tratamentele pentru infertilitate pe care le-au urmat, pot crea concepții greșite ”cu efect negativ”, potrivit unui studiu, informează luni site-ul BBC.

Studiul, realizat de Facultatea de Medicină a Universității din New York, a analizat 416 ediții ale revistelor Cosmopolitan, People Magazine și US Weekly, în intervalul 2010-2014. Cercetătorii au constatat că doar în cazul a două dintre cele 240 de celebrități menționate se precizează că au urmat tratamente pentru infertilitate. Studiul a ajuns la concluzia că ”revistele de lifestyle minimizează importanța vârstei în problema fertilității”.

Dintre cele 240 de femei celebre care au apărut în paginile revistelor, cea mai mare parte (56%) aveau peste 35 de ani.

În paginile revistelor, au apărut poveștile despre maternitatea a șapte femei cu vârsta peste 44 de ani, fără să fie menționate însă probleme de fertilitate.

O altă concluzie la care a ajuns studiul a fost că revistele de lifestyle ”glorifică maternitatea la vârste înaintate”.

Una dintre explicații poate fi faptul că multe celebrități care rămân însărcinate în ultimii ani de fertilitate nu dezvăluie dacă au urmat sau nu tratamente pentru infertilitate.

Există însă și vedete care au povestit dificultățile prin care au trecut, cum ar fi actrița Nicole Kidman care are doi copii adoptați ajunși deja la vârsta adultă cu fostul soț Tom Cruise și doi copii cu actualul soț Keith Urban, fiica cea mai mică fiind născută cu ajutorul unei mame surogat.

Cântăreața Celine Dion a vorbit public despre faptul că cei trei fii ai săi au fost născuți în urma fertilizării in vitro. Vedeta a urmat șapte runde de fertilizare in vitro pentru gemenii pe care i-a adus pe lume la vârsta de 42 de ani.

Cântărețul John Legend și manechinul Chrissy Teigen au recurs de asemenea la fertilizarea in vitro. Anul trecut, s-a născut fiica celor doi, Luna.

Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick sunt părinții unor gemene născute cu ajutorul unei mame surogat în 2009.

AGERPRES