Pachetul legilor justiţiei a ajuns la Parlament

Proiectul de modificare a legilor justiţiei prevede menţinerea în parte a procedurii actuale de numire a procurorilor şefi, însă arată că preşedintele României poate refuza o singură dată, motivat, numirea unui şef de Parchet. „O modificare pe care noi am cuprins-o în Legea 303 este cea care vizează numirile, cât şi revocările în funcţiile importante, fie că discutăm de Parchet, fie că discutăm de Înalta Curte. Acolo, ultimul decident este preşedintele României, astfel încât acesta, am spus noi, motivat, nu poate refuza decât o dată numirea sau revocarea judecătorilor sau procurorilor. Şi în cazul numirii şi în cazul revocării, noutatea este că preşedintele României este cel care decide atunci când numeşte sau când îl revocă să aibă posibilitatea numai o singur dată motivat”, declară Florin Iordache (PSD), şeful comisiei parlamentare speciale privind justiţia. O altă modificare vizează cariera tinerilor intraţi la Institutul Naţional al Magistraturii, fiind eliminate vechimea şi criteriul de vârstă, potrivit News.ro. „După finalizarea primului an de studiu, urmează o perioadă de practică de trei ani de zile şi apoi doi ani de stagiatură, deci practic exista o anumită critică din societate că ori începi la 30 de ani ori trebuie să ai cinci ani vechime. Am eliminat aceste lucruri pentru că, până la urmă, valoarea nu i-o dă nici vârsta şi era şi o chestiune de neconstituţionalitate faptul că îi interzici cuiva dreptul de a accede într-o profesie sau dacă nu are o anumită vechime”, a mai spus deputatul PSD. Inspecţia Judiciară urmează să fie o instituţie autonomă, aflată sub controlul unui consiliu de integritate, format din membri de la CSM, de la Înalta Curte, de la Parchetul General, din reprezentanţi ai societăţii civile şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor. ”Noi ne dorim ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă a cărei activitate şi a cărei mod de perfecţionare a activităţii să fie dat unui consiliu naţional de integritate al judecătorilor şi procurorilor. Acest consiliu să fie cel care gestionează fie numirea conducătorului Inspecţiei Judiciare, fie întregul raport de activitate, propunerile concrete de îmbunătăţire a activităţii inspecţiei judiciare. Inspecţia Judiciară, ca instituţie autonomă nu în subordinea ministrului Justiţiei, care este un om politic. Noi am propus şi vedem în urma dezbaterilor care este forma. Vom avea în cadrul dezbaterilor şi nişte propuneri concrete cine să facă parte, dar noi ne dorim ca factorul politic să fie exclus din acest consiliu, considerăm că din acest consiliu trebuie sa facă parte membrii din CSM, din Înalta Curte, Parchet General, reprezentanţii societăţii civile, reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor”, declară deputatul PSD Florin Iordache, preşedintele comisiei parlamentare speciale pe legile justiţiei.