Spectacole interesante şi amuzante, în această săptămână, la Ateneul Tătăraşi

Ateneul Tătăraşi a pregătit pentru această săptămână mai multe spectacole interesante și amuzante pentru cei mai mari dintre spectatorii ieşeni, după cum urmează:

* Spectacol de teatru „Bubico!?!”, în regia lui Nucu Ionescu, joi, 2 noiembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

 

„Fiecare popor are în cultura sa câte un maestru al râsului, care să ne amintească în fiecare clipă că putem fi mai buni și mai înțelepți. Un maestru care nu se demonetizează niciodata și pe care cititorii sau spectatorii, indiferent de vârsta îl înțeleg întotdeauna în cele mai subtile sensuri. Marele maestru al acestor meleaguri, mereu viu și plin de contemporaneitate, va rămâne probabil Caragiale.

În spectacolul nostru de Momente și Schițe, tinerii se joacă de-a ironia, de-a ascunselea cu farsele și o fac cu zâmbetul pe buze. Pentru ca noi românii, de la mic la mare suntem un popor de actori și ne place să facem haz de necaz ori de câte ori situația o cere. Vă așteptam așadar la Ateneul din Iași cu nepoți, cu parinți și bunici, să revedem, în spiritul elanului tinereții, cele mai îndrăgite fragmente: Bubico, Five’ o clock, Amici, Bacalaureat, CFR…și câte altele încă. Și să râdem împreună.” Nucu Ionescu, regizor. Joi, 2 noiembrie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași va avea loc spectacolul pentru copii „Bubico”, de I.L. Caragiale, în regia lui Nucu Ionescu. Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

* Spectacol de teatru „Prima dată”, regia Erica Moldovan, vineri, 3 noiembrie, ora 19.00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Spectacolul „Prima Dată”, adaptare după textul lui Michal Walckzak, este o comedie spumoasă despre doi tineri care încearcă să își consume prima noapte de amor împreună, dar nu reușesc niciodată să ajungă la un consens. Comedia tratează divergențele de percepție dintre cei doi tineri asupra acestui moment unic din viața lor. Magdalena este o tânără care și-a plănuit, până la cel mai mic detaliu, PRIMA seară de amor și nu îngăduie nicio abatere de la scenariu. Iar un „oarecare” EL, Carol, devine dezarmat și neputincios în fața capriciilor, aproape cronicizate ale Magdalenei. Spectatorii vor asista la o comedie savuroasă compusă mai multe tablouri care prezintă un „du-te – vino” continuu dintre cei doi, un preludiul matematic și exact gândit de către protagonistă și menit să stârpească orice fantezie de-a lui Carol și eșecul lamentabil și repetitiv al protagonistului de a-i satisface capriciile paroxiste ale tinerei domnișoare. Povestea celor doi escaladează până în punctul în care Carol preia inițiativa și întreaga construcție amoroasă capătă accente absurde și hilare. Toate acestea se împletesc pe scenă cu intervenții muzicale live, asigurate de instrumentiști talentați. Spectatorii vor avea ocazia să se regăsească adesea în situațiile amuzante creionate de cei doi protagoniști și se vor delecta, preț de o oră, cu un joc actoricesc plin de savoare și adevăr.  Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro și de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30, sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

* Clubul Lunaticilor „Cum se face un Univers”, sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 18.00 în Sala Galeriile de Artă, intrarea liberă

 

„Clubul Lunaticilor” este un Club Științific ce se întrunește în serile cu Lună plină, în incinta Ateneului din Iași și va avea ca principal obiectiv prezentarea în cadrul unor întâlniri informale a stadiului actual al cunoașterii din diverse domenii ale științei de către specialiștii care studiază și activează în domeniile respective pentru dezvoltarea unei atitudini pozitivă față de valorile și realizările științei contemporane. A doua întâlnire a clubului va avea loc în după-amiaza zilei de 4 noiembrie 2017, la ora 18 în Sala Galeriile de Artă – Ateneul din Iași. Va fi o dezbatere despre ingeniozitate și imaginație în alegerea ingredientelor și a rețetei pentru a crea un Univers. Intrarea este gratuită, iar eforturile organizatorilor vor fi recompensate doar de interesul participanților pentru cunoaștere. După întâlnire, dacă condițiile meteo ne vor permite, vom urca pe terasa Ateneului unde vom urmări cu ajutorul telescopului astrul selenar în toată splendoarea lui. Intrarea este liberă.

 

* Spectacol de teatru „Dezvoltare personală”, regia Eduard Fiuciuc, duminică, 5 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

 

Te-ai plictisit de rutină? Ideile noi îți surâd dar nu ai cu cine să le discuți? Ești gata să faci o schimbare și să îți lărgești orizonturile? Te așteptăm la „Dezvoltare Personală” ca să răspundem problemelor tale. Aici vei întâlni tot soiul de oameni interesanți, ce își vor pune experiențele personale in joc pentru a putea sublinia esențialul. Duminică, 5 noiembrie 2017, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole a Ateneului din Iași Distribuția: Ana Hegyi, Eduard Fiuciuc, Claudiu Gălățeanu, Alexandra Ioana Cantemir. Biletele au fost puse în vânzare la următoarele prețuri: 15 lei/ 10 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri, și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.